Ungaria „și-a votat destinul“

Pentru Viktor Orbán, „destinul” reprezintă o „Ungarie a ungurilor”, fără imigranți și fără forțe politice externe care să pactizeze cu partidele de opoziție împotriva unei țări creștine, a familiilor și a națiunii maghiare. Pentru opoziție, „destinul” însemna a-l opri pe Viktor Orbán din drumul său de acaparare totală a puterii și de transformare a țării într-o autocrație. „Pentru a salva democrația liberală a Ungariei, centriștii trebuie să colaboreze cu extrema dreaptă!” (Cas Mudde, The Guardian). În viziunea lui Viktor Orbán, „numai Fidesz poate proteja Ungaria de Bruxelles, de ONU și de George Soros”. „Iar Fidesz, ca partid, nu poate fi separat de Orbán, este partidul lui Orbán, sunt suporterii lui Orbán” (András Bozoki). „Avem de ales între două variante pentru viitor. Una e preferată de candidații lui Soros. Cealaltă e reprezentată de Fidesz și de creștin-democrați. Pentru noi, Ungaria primează. Pentru ei, George Soros și puterea pe care o oferă. Pentru bani și putere sunt capabili să facă orice” …

Alegerile parțiale din luna februarie pentru primăria din Hódmezövásarhely au dat o fărâmă de speranță opoziției și un semnal de alarmă premierului. Acolo, candidatul Zoltán Hegedüs, din partea Fidesz, a fost învins de un independent, Pétér Márki-Zay, susținut de toate partidele de opoziție. Preț de o clipă, acestea au crezut că vor putea repeta strategia și la alegerile generale. Au visat frumos, dar clipele trec repede și trezirea e dureroasă. După comunicarea rezultatelor preliminarii ale scrutinului parlamentar, toți liderii partidelor perdante și-au anunțat demisia: Voná Gábor, liderul necontestat al Jobbik timp de 12 ani; apoi președinții Socialiștilor, ai verzilor de la LMP, precum și ai Coaliției Democrate, partid al fostului premier Ferenc Gyurcsani. Iar Viktor Orbán a fost felicitat de prietenii săi Horst Seehofer (Bavaria, CSU) și de Mateusz Morawiecki în numele lui Jaroslaw Kaczynski, de premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, și de reprezentanți ai Comisiei Europene, și de politicieni din Turcia, Franța sau Marea Britanie. Sigur că cei mai vocali au fost cei de dreapta și de extrema dreaptă, în frunte cu Matteo Salvini și Marine Le Pen, aceștia admirându-l pentru ceea ce la Varșovia a fost denumit „politica de emancipare central-europeană”.

În rezumat, spunea câștigătorul scrutinului de duminică, 8 aprilie, „am creat oportunitatea de a proteja Ungaria. Marea bătălie a trecut. Noi am obținut o victorie decisivă!”. Cu un scor de 48,5% în votul pe liste, căruia i s-au adăugat candidații aleși uninominal, Fidesz și creștin-democrații și-au adjudecat 134 de mandate parlamentare din 199, „o super-majoritate” (cum titrează marile agenții de presă). Vor continua să domine politica de la Budapesta și, mai ales, să implementeze măsurile pentru care timpul nu a mai avut răbdare în precedentul mandat… Ne referim, desigur, la măsurile anti-imigranți, anti-Soros, anti… Cu siguranța dată de câștigarea alegerilor și cu credința că „reprezintă dorința de libertate a națiunii, lupta sa pentru independență și, cu precădere, acel ceva care îi face pe unguri unguri”; că implementează „acele politici care asigură maghiarilor un loc de prestigiu între națiuni”.

Scrutinul parlamentar din 8 aprilie

Alegerile de duminică, 8 aprilie, nu au schimbat mai nimic din configurația legislativului de la Budapesta, decât, poate, la nivel individual. Aceleași partide și-au recapitulat scorurile obținute cu patru ani în urmă, înregistrând nesemnificative ajustări. Practic, aritmetica puterii a rămas neschimbată. Doar bucuria sau dezamăgirea marchează evenimentul, deși tocmai această consecvență atrage atenția asupra unor importante aspecte ale politicii, ignorate de politicieni și de staff-urile lor de campanie. Rezultatele oficiale sunt promise pentru 27 aprilie, dar cele preliminarii, rezultate din numărarea voturilor sunt, deja, disponibile. Vom porni tocmai de la acestea.

Fidesz-ul aliat cu creștin-democrații și-a mai adăugat un mandat parlamentar (134 față de 133 din vechiul legislativ). Se pare că a pierdut masiv în Budapesta, dar a câștigat 85 dintre cele 88 de circumscripții din țară. Cum scrutinul este unul mixt, și votul uninominal contează atât pentru candidat, cât și pentru lista de partid, 85 de circumscripții înseamnă enorm în balanța puterii. Militând pentru stabilitate etnică, pentru valorile familiei creștine și ale suveranității naționale, discursul premierului a mers direct la inima alegătorului rural, al celui dezorientat de dinamica politicii internaționale ca și de haosul informatic în care se simte vulnerabil.

Jobbik-ul nu mai este, de mult, formațiunea extremistă de care se temea Europa. În speranța obținerii de voturi de la dreapta dezamăgită de Fidesz, Vona Gábor a declarat politici de centru, dar și ambiția de a-și transforma partidul în principala forță de opoziție a țării. Și-a construit discursul pe critica acerbă a corupției și nepotismului de care este acuzat Fidesz, mizând pe un soi de haiducie politică. „Voi munciți, ei fură!” putea fi citit pe toate bannerele postate în țară sub sigla Jobbik. Eradicarea corupției și redirecționarea resurselor spre cei mai săraci sau dezavantajați indivizi din societate, promisiuni de creștere a pensiilor ar fi trebuit să-l propulseze în centrul scenei politice. Mai mult, declarând Europa un vapor care se scufundă din cauza secularizării, a consumerismului și imoralității culturii occidentale, a sperat să coaguleze Grupul de la Visegrad în jurul „rădăcinilor culturale europene… care acum există doar în estul continentului” pentru ca, de pe acest piedestal, „Ungaria să devină inima Europei”. Partidul a mai adunat, astfel, două mandate (25 față de 23), dar și-a pierdut liderul fondator, care, după anunțarea rezultatelor, a demisionat.

Socialiștii au avut un drum sinuos după pierderea alegerilor în 2010 și rătăcirea în spatele „discursului mincinos“ atacat de Fidesz cu fiecare prilej. Ca urmare, au apărut mai multe grupări de stânga cu pretenția de a consolida o social-democrație cât de cât occidentală. Dar alegătorii nu s-au grăbit să le voteze, cu excepția cartierelor (muncitorești) din capitală. Acolo, și acum, stânga a ieșit triumfătoare în 12 din cele 18 circumscripții. Dar, pe ansamblul țării, cele două partide care au trecut pragul electoral (Socialiștii Maghiari, cu 20 de mandate, Coaliția Democrată, cu 9 mandate, au coborât de la numărul de 38 de parlamentari de stânga la 30.

Verzii de la LMP (Lehet más á politiká/ Se poate și o altfel de politică) au „crescut” de la 5 mandate la 8, în primul rând datorită prestației parlamentare de excepție a Bernadettei Szel, marcată de nenumărate interpelări, proiecte legislative, apariții media. Lista de partid a fost susținută și de Gergely Karácsony, cunoscut universitar și analist politic, care și-a articulat discursul electoral pe două teme majore, dar cu impact de netăgăduit: pericolul ecologic reprezentat de posibila construcție a parcului nuclear de la Paks (cu sprijinul Kremlinului), precum și unificarea nivelului de salarizare la scara Uniunii Europene. Desigur, eterna problemă a gardului cu Serbia, ridicat pentru oprirea imigrației, a fost din nou pe agendă.

Viktor Szigetvari, singurul ales din partea Eggütt/Împreună (partid declarat drept singura formațiune liberală a țării) a avut un campanie centrată pe denunțarea controlului exercitat de către stat asupra informațiilor private, în special din mediul on-line, apoi pe admiterea schimbărilor climatice și promovarea unor măsuri urgente de prevenție, respectiv pe echilibrarea raportului între bărbați și femei în funcțiile publice. Lui i s-au mai adăugat un independent și un reprezentant al minorității germane.

Ultima speranță a opoziției a fost prezența mare la vot, ceea ce s-a și întâmplat. Cu 68,13% față de 61,73 în 2014, s-a sperat în limitarea puterii lui Viktor Orbán, dar voturile masive au mers tot spre formațiunea acestuia. Acuzat de opoziție și de presa internațională pentru măsurile de limitare a libertății de expresie, de asociere, pentru concentrarea puterii și resurselor în mâna sa și a unui grup mic de colaboratori, că a slăbit echilibrul de putere din țară și a subminat independența societății civile, declarat cap al unui stat mafiot (Balasz Magyar), autopostat în răspăr cu numeroase decizii ale Uniunii Europene și considerat „o tumoare amenințătoare” (Jean Asselborn, ministrul de externe al Luxemburgului), a demonstrat că este „cel mai important personaj al scenei actuale” (Stephen K. Bannon, fostul strateg al lui Donald Trump).

Promisiuni și avertismente

Înainte de toate, Viktor Orbán a reușit să identifice cuvintele-cheie care îi puteau păstra puterea, anume invazia non-creștinilor, pierderea identității, atacul concentrat împotriva națiunii maghiare, istoria eroică și suferințele poporului. În cuvântarea cu valoare simbolică ținută cu doar 2 zile înaintea alegerilor, la Szekesfehervár, a făcut un rezumat al realizărilor și un altul al pericolelor. Dacă, între primele, amintea renaționalizarea majorității capitalului bancar, plata datoriilor, scăderea costurilor la utilități, însănătoșirea economiei naționale, în partea cealaltă axul îl reprezintă imigranții — reacția la sosirea acestora. Acuzând Uniunea Europeană că „dorește să ne ia țara… Ei vor să dea puterea politicienilor din opoziție plătiți de străini pentru a putea demola zidul și accepta cotele obligatorii impuse de Bruxelles, transformând, astfel, Ungaria într-o țară de imigranți”, fixa, de fapt, termenii de lucru pentru viitorul mandat. „Voi ați vrut migranții, nu noi!”, le spunea germanilor într-un interviu pentru ziarul Der Bild. Ca urmare, „cei care nu opresc imigrația la granițe, vor dispărea” avertiza cu ocazia Marșului Păcii din 15 martie 2018.

Ce să așteptăm? În primul rând, votarea legilor privitoare la migranți, la ONG-uri și la „lupta cu imperiul Soros”. Celebrul „pachet legislativ Soros”. Într-o primă instanță, asociațiile care luptă pentru drepturile migranților sau îi reprezintă pe aceștia în instanță vor trebui să obțină în prealabil aprobarea guvernului. Apoi, toate donațiile venite din străinătate vor fi impozitate. De asemenea, apropierea de frontiere a activiștilor civici în vederea ajutorării migranților se va desfășura sub stricta supraveghere a poliției, putându-se ajunge chiar la interzicerea accesului civililor în zonele cu taberele de migranți. Mesajul cu trimiteri spre „istoria utilă”, mobilizatoare și recomfortante spune totul despre poziția specială pe care această temă o va avea în perioada următoare în politica Ungariei! „Un popor laș nu poate avea o țară. Am luptat mereu și, în final, am învins mereu. L-am trimis acasă pe Sultan cu ienicerii săi; l-am alungat pe Împăratul habsburgic și pe soldații săi; pe sovietici cu tovarășii lor; și acum îl vom alunga pe Soros cu rețeaua lui. Îi cerem să se întoarcă în America și să aibă grijă de ei.” (din discursul rostit cu ocazia Zilei Maghiarilor, 15 martie 2018, în fața unei mulțimi impresionante.

Deocamdată, Universitatea Central-Europeană a reușit să încheie un acord cu Colegiul Bard din New York, colegiu pe care „l-a adoptat” ca făcând parte din campusul CEU și urmează să-și extindă activitățile în Viena. Urmare a unui recent încheiat parteneriat cu primăria capitalei austriece, CEU va deschide din toamna anului 2019 noi linii de predare în marele hub academic. Aceasta este o măsură de precauție. Budapesta i-a acordat acreditarea — periclitată prin cunoscuta Lex CEU — dar conducerea universității încearcă să evite riscuri de felul celor cu care s-a confruntat în primăvara trecută.

Cine are dreptate?

Nimeni. În politică, am mai spus-o, nu există dreptate! Există doar oameni carismatici la momentul potrivit, cu discursul pe care îl așteaptă masele și, respectiv, lideri care ratează momentul. Există o filosofie politică liberală, studiată și cunoscută de elite, dar încă ne-diseminată în cultura populară. Și există o reticență față de tot ce e nou, necunoscut, deschis, riscant, reticență care protejează valorile tradiției. Întotdeauna schimbările au fost promovate de elite, dar, dacă nu au reușit să le explice, să le argumenteze și, mai ales, să pună în lumină avantajele în timp util, le-au pierdut sub praful ignoranței, al trecerii timpului și al nemulțumirii generale. Multiculturalismul are valențele lui, dar, ca orice politică publică, un timp și un spațiu optim, respectiv o istorie potrivnică. Liderul carismatic poate deveni autoritar sau dictator, îl putem critica în conferințe academice. Dar câtă vreme el răspunde unei așteptări populare — poate nemodernizată, dar reală — el, liderul, va conduce, și noi vom critica. Atât!