Una caldă, una rece pe autostrada Lugoj – Deva! Directorul CNADNR, din nou în inspecţie pe şantiere

6150

Lucrările de realizare a ultimelor 3 loturi a tronsonului de autostradă Lugoj – Deva înaintează greu. Pe două dintre loturi sunt probleme şi singurul care este în grafic e cel de pe lotul 3. Aceasta este concluzia directorului CNADNR, Cătălin Homor, care a vizitat, din nou, şantierele.

Prima oprire a fost pe lotul 2, cuprins între Traian-Vuia şi Coșevița. Nici nu a pus bine piciorul pe șantier că pe Homor l-a nemulţumit mobilizarea slabă a muncitorilor.

„Din câte știm cu toții, la lotul 2, responsabili fiind cei de la SC Salini Impregilo Spa, avem probleme. Cu toate aceste probleme, create și apărute în timp, le-am solicitat, sper pentru ultima oară, să se alinieze normalitații  unui ritm de lucru necesar pentru realizarea obiectivului. Suntem într-un contract cu această firmă și le-am solicitat ca în două săptămâni să-și recabilibreze activitatea pe șantier”, a declarat Călătin Homor, directorul CNADNR.

Lucrurile merg ceva mai bine pe lotul 3, cuprins între Coşeviţa şi Ilia.

“Pe lotul 3 am constatat că lucrurile s-au îmbunătățit. Este ca un maraton. Se lucrează peste tot, poate nu chiar la nivelul la care ar trebui, dar e mult mai bine decât înainte”, spune Homor.

Pe lotul 4, dintre Ilia şi Şoimuş, din păcate, mai sunt probleme. Pentru munca pe jumătate din lot nu există nici acum autorizaţie de construire. Munca a fost întreruptă anul trecut şi de atunci stagnează în lipsa documentelor.

„Pentru lotul 4, din cele 4 secțiuni, două sunt executate în mare parte și două sunt oprite, sistate, ne zbatem să le obținem autorizațiile până în luna iulie”, a mai declarat directorul de la CNADNR.

Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva are o lungime de 29 de kilometri şi este ridicat de Asocierea S.C. Salini Impregilo S.P.A. și S.E.C.O.L. – Societa Edile Construzioni e Lavori, iar stadiul fizic este de 38,59%.

Lotul 3 are 21 de kilometri, fiind realizat de Asocierea S.C. Teloxim Con S.R.L. – COMSA S.A. – Aldesa Construcciones S.A. – Arcadis Eurometudes S.A.. Stadiul fizic este de 43,08%.

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva este lung de 22 de kilometri, antreprenorul lucrării fiind Asocierea S.C. Tehnostrade S.R.L. – S.C. Spedition UMB S.R.L., iar stadiul fizic a ajuns la 44,70%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.