Un timișorean, viitorul selecționer al naționalei României?

454

Şansele României de calificare CM 2018 tind spre zero, după o campanie dezamăgitoare, iar situaţia lui Christoph Daum va fi rediscutată la începutul lunii septembrie, după ce tricolorii vor întâlni Armenia (acasă) şi Muntenegru (deplasare).

Selecţionerul de 63 de ani se va despărţi foarte probabil de naţionala României, lucru ştiut încă de pe acum de către oficialii de la FRF, care îi caută înlocuitor. Conform informaţiilor Digi Sport, pe banca naţionalei i se pregăteşte terenul actualului antrenor de la Dinamo, timișoreanul Cosmin Contra (41 de ani).

„Guriţă” a venit la Dinamo în februarie şi a reuşit să ducă echipa în play-off, deşi la un moment dat acest scenariu părea aproape imposibil. A terminat sezonul precedent pe locul 3, iar în luna mai, după mai multe runde de negocieri, şi-a prelungit înţelegerea cu formaţia din Ştefan cel Mare. Aceasta va expira la finalul sezonului în curs.

Chiar şi în aceste condiţii, Contra a fost aproape să se despartă de alb-roşii în această vară, fiind nemulţumit de bugetul pus la dispoziţie de Ionuţ Negoiţă şi, implicit, de campania de transferuri. În cele din urmă spiritele s-au calmat, dar, de curând, pentru antrenorul „câinilor” s-a ivit o nouă oportunitate. Una pe care nu o poate rata: echipa naţională.

Între oficialii FRF şi Cosmin Contra au existat deja contacte, iar tehnicianul şi-ar fi dat deja acceptul de principiu pentru a prelua banca naţionalei.

cosmin-contra

LĂSAȚI UN MESAJ