Un timişorean a avut mare noroc. Cum era să rămână fără bunuri de 4.000 de euro

115

O sesizare la Poliţia Locală l-a salvat pe un timişorean care locuieşte în zona Gării de Est de o pagubă destul de serioasă.

Astfel, ca urmare a unei sesizări, polițiștii locali s-au deplasat, miercuri, de urgență, pe str. Avram Imbroane, unde au surprins în flagrant un bărbat care a sărit gardul unei locuinţe după ce a dat o spargere la casa respectivă prin escaladarea gardului exterior.

„Cel în cauză a fost surprins de polițiștii locali chiar în momentul în care încerca să fugă având în spate un bagaj voluminos. Imediat bărbatul a fost reținut pentru identificare, stabilindu-se că se numește S. Costel, de 56 de ani, cu domiciliul în Timișoara. În bagajul acestuia se aflau mai multe bunuri, valoarea estimată a acestora fiind de 4.000 de euro. Persoana în cauză a fost predată, împreună cu bunurile găsite asupra sa, polițiștilor de la Secția 1, fiind reținut pentru 24 de ore”, au transmis, joi, reprezentanţii Poliţiei Locale.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ