Un posibil Premiu Nobel pentru Serbia

228

Miercuri, 31 ianuarie, Natașa Kandic a fost propusă Comitetului Nobel pentru Pace drept candidată la Premiul pe anul 2018. De profesie sociolog, dna Kandic este un nume binecunoscut în domeniul promovării și protecției drepturilor omului. A înființat în 1992, la Belgrad, Centrul pentru Drept Umanitar (HLC) și, de atunci, și-a canalizat toate eforturile în direcția identificării abuzurilor comise de autorități împotriva minorităților de pe întreg teritoriul fostei Iugoslavii, indiferent de apartenența etnică sau religioasă a victimelor sau agresorilor; a căutat probe, dar și remedii pentru fiecare caz în parte; a luat mii de interviuri și a parcurs nesfârșite cărări pe urmele conflictelor; a deschis oportunități, dar a și stârnit controverse!

Sigur că această opțiune a atras, deopotrivă, revolta autorilor faptelor astfel dezvăluite și respectul comunității internaționale. Curajul și constanța cu care Natașa Kandic a scos la iveală de la simple ofense până la atrocități comise de toate părțile implicate în destrămarea sângeroasă a Iugoslaviei au fost „răsplătiteˮ atât cu amenințări, hărțuiri, intimidări, insulte, loviri, cât și cu numeroase premii internaționale, distincții și titluri onorifice. Acum, cu ocazia finalizării mandatului ONU acordat Tribunalului Penal pentru Fosta Iugoslavie dar și prin prisma acumulării rezultatelor unei activități susținute, doi senatori americani au decis că e momentul ca toate eforturile Natașei Kandic și ale echipei sale să fie încununate cu cea mai prețioasă recunoaștere la nivel planetar, consolidând în același timp susținerea și respectul de care se bucură. Ceea ce trebuie subliniat în mod deosebit este faptul că cei doi congresmeni aparțin, fiecare, altui partid: Roger Wicker este republican de Mississippi, îndeplinind și funcția de președinte al Comitetului Helsinki, iar Eliot Engel reprezintă statul New York pentru democrați, dar și Comisia de Politică Externă a Congresului. Până la urmă, cercetările, analizele și impactul social al muncii Natașei Kandic și centrului fondat de ea au produs ecouri dincolo de clivajele politice, antrenând respect, suport și un mare val de simpatie în lume.

Centrul pentru Drept Umanitar (HLC)

De la început, scopul centrului a fost acela de a aduna date și mărturii despre ceea ce se petrecea/se petrecuse deja în fosta Iugoslavie, în scopul documentării faptelor, evaluării direcției spre care mergea fosta federație și, mai ales, pentru ajutorarea oamenilor puși pe drumuri de conflictul aflat, atunci, abia la început. După cum mărturisește Natașa Kandic în documentarul prezent pe site-ul Fundației, primul eveniment care și-a găsit cercetători-documentariști și o consistentă reflectare în baza de date a HLC a fost „intimidarea croaților și maghiarilor din Vojvodina, orchestrată de SRS (Partidul Radical Sârb), cu susținerea autorităților de la Belgrad”. Un raport consistent a fost publicat în 1993, cuprinzând mărturii, imagini, documente, înregistrări privitoare la încălcarea drepturilor omului din localitatea Hrtkovci.

Odată cu elaborarea acestuia a devenit clară o serie de capcane metodologice sau de ordin juridic, determinând în scurt timp o sistematizare și organizare conceptuală a muncii întregii echipe. Cum numărul refugiaților din ambele tabere creștea exponențial, iar zvonurile privitoare la crimele în masă, la taberele de prizonieri, deportări, violuri însoțeau știrile fiecărei zile, material de cercetat era din belșug! Pentru o lungă perioadă, HLC a fost singura organizație preocupată de colectarea, prelucrarea și publicarea datelor din  teritoriile intrate în conflict.

De aceea, anul 1994 a adus prima confirmare a valorii inestimabile a bazei de date aflate în continuă completare, prin contractul de cooperare cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Penal pentru Fosta Iugoslavie. Înființat în luna mai 1993, printr-o Rezoluție a Consiliului de Securitate ONU, Tribunalul s-a văzut încă de la început într-o situație cel puțin stranie: avea de anchetat, judecat și pronunțat sentințe cu privire la fapte aflate în continuă desfășurare, asupra cărora nu exista nici pe departe vreo urmă de consens explicativ, interpretativ al experților civili sau militari, cu atât mai puțin politici; dar, ceea ce se traducea printr-o misiune aproape de blocaj era imposibilitatea de a obține probe pentru cauzele supuse judecății. Aceste probe fie erau ascunse/îngropate sau, simplu, localizate în teatrele de război, fie se aflau în posesia unor victime terorizate, deseori mutate din casele lor, cu membri ai familiilor deja uciși sau deportați. Ca urmare, era imposibilă contactarea lor și, cu atât mai mult, protecția fizică a martorilor sau a mărturiilor depuse.

Într-o asemenea situație, existența unui ONG în teritoriul vizat, ONG care să dețină deja o arhivă cu documente, precum și un număr de specialiști care să lucreze în paralel cu desfășurarea evenimentelor, reprezenta o mină de aur și a devenit, în scurt timp, sursa fundamentală de informații necesare în cursul cercetării penale. Centrul Natașei Kandic a fost în măsură să ofere în timp util interviuri, confesiuni, imagini. Ceea ce va deveni însă, diamantul acestei colaborări va fi facilitarea audierii de martori și, treptat, asigurării necesarei lor protecții! Trebuie menționat că aceste contacte cu victimele continuă și astăzi, chiar dacă sunt judecate — acum, de către Curțile naționale! În iulie 2003, prin mijlocirea HLC a fost posibilă prima întâlnire a unui grup de victime cu un reprezentant al autorităților, într-o sală de judecată. Pentru prima dată a fost posibil ca părțile să vorbească una cu cealaltă — desigur, sub arbitrajul instanței! Se întâmpla la Tribunalul din Belgrad, unde mărturiile venite de la ambele părți au creat contextul unei strângeri de mână între acestea și al unui început de dialog privitor la cele petrecute. Stabilirea răspunderii penale a fost completată cu un prim pas spre reconcilierea socială, chiar dacă durerea era de departe, cea care domina atmosfera. Dar medierea pe care HLC/Humanitarian Law Center a realizat-o a constituit un pas mai departe de simpla acuzare reciprocă, de ură și amenințări — era deschisă ușa unui posibil dialog, a separării autorității de persoana vinovată, respectiv a individualizării suferinței, a ieșirii din propaganda colectivistă spre perceperea individului, a familiei care a suferit fără să se fi implicat în conflict! Suferința cauzată civililor prin incriminarea apartenenței la o etnie, la o religie, la un grup regional…

Natașa Kandic, alături de grupul de cercetători cu care lucrează, a reprezentat în instanță peste 2000 de victime în procese pentru crime de război și, respectiv, în peste 100 de procese pentru daune datorate unui număr de 715 refugiați sârbi care au fost mobilizați forțat și trimiși pe front; a audiat peste 7 000 de martori și a oferit Tribunalului de la Haga peste 30 000 de pagini de documente (transcrieri, mărturii, plângeri). Ceea ce este remarcabil este că a documentat faptele tuturor părților aflate în conflict, nu numai a unor victime sau a unei regiuni! De multe ori, datele pe care le furnizau presei ori Curților de judecată au determinat, urmare a amenințărilor, lovirilor, incendierilor, mutarea sediului din Belgrad spre Muntenegru, Kosovo sau Bosnia-Herzegovina. În numeroase cazuri, însăși natura faptelor investigate i-a obligat să iasă din birouri și să parcurgă drumurile conflictelor, spre a relata de la fața locului, spre a vedea și verifica, spre a încerca să obțină informația de primă mână!

Cum Tribunalul Penal pentru Fosta Iugoslavie nu a primit competența să judece toate faptele petrecute în anii de conflict, ci doar pe cele care îi incriminau pe conducătorii politici și militari cu rangurile cele mai înalte, de la Haga au început să fie trimise spre Curțile naționale cauzele — comparabil — mai puțin grave sau cu  impact mai redus. Ca urmare, începând din 1999, HLC a început colaborarea și cu Parchetele naționale din Serbia, Muntenegru și Kosovo pentru asistența de specialitate în valorificarea informației sau a pistelor de contactare a părților, mai cu seamă a victimelor. Episoadele cele mai sângeroase care și-au găsit, în organizația Natașei Kandic, sprijinul inestimabil au fost masacrele din Srebrenica, Foca, Prijedor, Vukovar.

În paralel cu susținerea judecăților, HLC a fost implicat în organizarea de proteste împotriva atragerii involuntare a civililor în conflicte, împotriva deportărilor și a epurării etnice, a anulării autonomiei — pe atunci — provinciei Kosovo. Câștigarea procesului intentat autorităților sârbe împotriva încorporării refugiaților a atras un val de simpatie în rândul populației și un credit fără precedent în lupta civililor cu autoritățile surde la prevederile Convențiilor de la Geneva. Acestor acțiuni li s-au adăugat numeroase interviuri la Radio Europa Liberă, BBC, Deutsche Welle, Vocea Americii. Presa internațională s-a hrănit ani la rândul din rapoartele oferite de Centrul Natasei Kandic.

Tranziție și reconciliere

Atitudinea ei pacifistă și-a găsit o primă nișă de exprimare încă înaintea înființării Centrului, prin participarea la mitinguri și proteste anti-conflict. Este co-autoare a cărții anti-război Un mormânt pentru Miroslav Milenkovic. A participat la strângerea de semnături împotriva încorporării forțate, obținând-o inclusiv pe cea a lui Cyrus Vance, pe atunci Însărcinat al Națiunilor Unite pentru Iugoslavia. De aceea, nu trebuie să mire pe nimeni accentul pe care l-a pus în toată această perioadă pe ideea reconcilierii, a redobândirii demnității umane prin asumarea trecutului, afirmarea adevărului cu privire la faptele petrecute și definirea unui nou traiect existențial. Modelul reconcilierii începute în urmă cu două decenii în Africa de Sud constituie o continuă sursă de inspirație! Natașa Kandic își dorește și pentru Balcanii de Vest o bază de date cu numele — nu doar numerele, repetă mai mereu!!! — numele celor uciși, dispăruți, deportați, răniți — 130 000 de victime; cu locuri și întâmplări; cu nume de agresori, fapte, sentințe de judecată; o istorie rescrisă în comun și asumată de părțile care s-au înfruntat atât de violent! E greu să găsești un Nelson Mandela sau un Desmond Tutu care să se adreseze transcultural într-un spațiu brăzdat de conflict. Dar mesajul lui pare a pluti pe deasupra capetelor tuturor precum și speranța Natașei Kandic că acordul liderilor regionali pentru înființarea acestei Comisii pentru Reconciliere și Adevăr va fi obținut cu ocazia summit-ului din iulie 2018!

Deocamdată foștii agresori sunt încă ghidați spiritual de Vojslav Seselj, Președintele Partidului Radical Sârb încă din 1991! A fost trimis în judecată la Haga în 2003 pentru crime, deportări, persecuții, achitat în 2016 pentru că propaganda de război și incitarea la ură nu făceau parte din competența Tribunalului, a candidat la prezidențialele de anul trecut și a declarat recent pentru Informer că întreaga activitate a  Humanitarian Law Center și a Natașei Kandic a fost fondată pe disprețul la adresa poporului sârb și pe susținerea pentru terorismul albanez.

Însă numărul incredibil de mare al premiilor și distincțiilor obținute în timp de Centrul HLC așază un viguros con de umbră asupra acestor nostalgici ai conflictului și ai crimei! Premiul Human Rights Watch (1993), Premiul Statelor Unite și Uniunii Europene pentru Democrație și Societate Civilă (1998), Premiul National Endowment pentru Democrație (2000), Premiul Roger E. Joseph al Institutului Evreiesc al Religiilor (2000), Premiul Geuzenpenning (2004), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Valencia (2001), titlul de Cetățean de onoare al orașului Sarajevo (2005) au constituit doar cîteva trepte din scara ce pare să urce spre Premiul Nobel și recunoașterea universală. După Ivo Andric, distins în 1961 cu Premiul Nobel pentru literatură, Natașa Kandic ar putea readuce Serbiei civile o imensă despăgubire de război!

1 COMENTARIU

  1. Serbiei i se cuvin mai întâi scuzele celor care au ordonat bombardarea bestială a populației civile, a orașelor, podurilor, fabricilor, insituțiilor de cultură etc.

LĂSAȚI UN MESAJ