Un pompier cărășan, dublu campion și multiplu medaliat la Los Angeles

200

Căpitanul Cosmin Ilie este pompierul din Caraș-Severin care a reprezentat România și județul la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor, unde rezultatele sale de excepție l-au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Astfel, șeful pompierilor din Caransebeș a devenit dublu campion mondial la alergare 400 şi 800 de metri, categoria de vârstă 40-44 de ani. Pe lângă acest titlu, căpitanul Cosmin Ilie a mai obținut două medalii de bronz, la săritura în lungime şi în cursa de 100 metri, precum şi trei medalii de argint, la triplu salt şi cu ștafetele de 4 x 100 m şi 4 x 400 m.

Performanțele obținute au venit în urma participării la toate cele 7 probe ale concursului.

Căpitanul Cosmin Ilie este şeful Detaşamentului de Pompieri din Caransebeş și a absolvit în 2008 Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, iar activitatea de pompier l-a determinat să-și îmbunătățească aptitudinile atletice, absolut necesare în cadrul probelor profesionale ale pompierilor.

Performanța pompierului campion a fost făcută publică în cadrul unei conferințe de presă organizată de Prefectura Județului Caraș-Severin și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Semenic” la care prefectul județului, Matei Lupu, l-a felicitat pe medaliatul de la Los Angeles și i-a înmânat acestuia o plachetă în semn de apreciere pentru „curaj, perseverenţă şi puterea de a transforma visele în performanţă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.