19.1 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Un muncitor a murit electrocutat între Reșița și Caransebeș. Alți doi se află la spital

Trei muncitori ai unei firmei care execută lucrări la noua rețea de înaltă tensiune Pancevo-Reșița au fost victimele unui accident de muncă petrecut luni dimineață.

Din nefericire, unul dintre ei, un bărbat de 56 de ani, a decedat ulterior, manevrele de resuscitare efectuate timp de 45 de minute de către echipajul ambulanței sosit la fața locului dovedindu-se fără rezultat. Pacientul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Reșița și preluat de către UPU, unde a fost declarat decesul. Ceilalți doi pacienți au fost și ei preluați de către ambulanță și se află sub supraveghere și investigare la UPU Reșița. Pacienții sunt conștienți, cooperanți și prezintă mărci traumatice de intrare-ieșire a arcului electric și arsuri de gradul III la nivelul acestora, cu întindere mai mică de unu la sută din suprafața corpului. Accidentații se află sub tratament al plăgilor menționate și sunt investigați pentru a se identifica existența altor posibile leziuni sau disfuncții, urmând ca atitudinea medicală viitoare să fie decisă de rezultatul acestor investigații.

Evenimentul a avut loc la Kilometrul 7, între Reșița și Caransebeș, șoferul unei macarale a intenționat să ridice brațul acesteia chiar în timp ce se afla sub firele de tensiune. Brațul macaralei s-a apropiat prea mult de fire, moment în care s-a produs un arc electric. Doi muncitori care se aflau în spatele utilajului și șoferul au fost proiectați la câțiva metri cu grave arsuri, în special la nivelul mâinilor și picioarelor. S-a efectuat apel de urgență la 112. Șoferul este din județul Bacău, iar ceilalți doi răniți din orașele Galați și Ploiești. La fața locului s-au deplasat inspectori ai Inspecției Teritoriale de Muncă a județului Caraș-Severin pentru a stabili cauzele accidentului de muncă, precum și reprezentanți ai Poliției.

Alte subiecte :

Citește și :