Un mort, răniți și o fetiță în comă după un teribil accident petrecut pe DN6, în această dimineață! Foto

5484

Un accident teribil a avut loc în această dimineață, în jurul orei 09:50, pe DN6, în zona Zagujeni, județul Caraș-Severin. Trei autovehicule, între care un microbuz cu remorcă, un autoturism și un TIR s-au ciocnit violent, accidentul fiind soldat cu patru victime.

Potrivit pompierilor și medicilor care s-au deplasat de urgență la fața locului, femeia care se afla la volanul autoturismului a murit pe loc. Pasagerul din dreapta sa a suferit leziuni grave, fiind preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Tot în autoturism se mai afla o fetiță de 12-13 ani care a suferit răni grave și a intrat în comă, fiind dusă, de asemenea, la spital. Cea de-a patra victima care a fost rănită în accident este șoferul TIR-ului, și acesta fiind preluat de medici.

Poliția face cercetări pentru a afla cum s-a produs nenorocirea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.