Un monument istoric industrial scapă de la topit, dar nu poate fi vizitat din cauza proprietarului! Se întâmplă în Banat! FOTO

6047

Are o istorie zbuciumată, de 245 de ani, și a trecut în custodia mai multor proprietari. Unii dintre ei l-au adus pe culmi, alții, în special cei care s-au perindat după 1990, l-au lăsat de izbeliște.

Un muzeu în spațiu privat nu este un lucru absurd. Asta, într-o țară civilizată. La Reșița însă, un oraș industrial cu o tradiție de invidiat în industria metalurgică de pe actualul teritoriu al României, nu este o normalitate. Unul dintre simbolurile orașului, Furnalul nr.2, nu poate fi etalat în adevărata sa valoare pentru că actualii proprietari ai Combinatului Siderurgic, rușii de la TMK, nu permit accesul. Furnalul nr. 2 a fost construit în 1963 și a fost declarat monument istoric după anul 2000, din cauza riscului de a fi demolat și trimis la topit, de actualul proprietar, TMK, după ce a procedat în același mod și cu Furnalul nr. 1.

Furnal 8Cel două furnale reșițene care încă funcționau în 1990, au luat locul bătrânelor furnale construite pe același loc în 1771, de proprietarul originar, Erariul (1771-1854), perioada în care uzinele au aparținut fiscului austriac care își exercita conducerea și controlul prin intermediul Direcției miniere bănățene cu sediul la Oravița. Primul furnal reșițean modern, adică Frunalul nr. 1, a fost demolat rapid de cei de la TMK, după ce au cumpărat combinatul. Aceeași soartă ar fi avut-o și Furnalul nr. 2 dacă autoritățile locale nu s-ar fi mobilizat de urgență, sub îndrumarea inimosului inginer Dan Perian, autorul mai multor cărţi despre istoria industrială a Reşiţei.

Furnal 3Furnalul nr. 2 a fost declarat monument istoric industrial și introdus pe lista monumentelor de Clasă A. În traducere, nu poate fi demolat sub nicio formă. Dar nici vizitat, pentru că actualul proprietar nu permite acest lucru, adică ”un muzeu ținut captiv”, așa cum remarcau cu tristețe prietenii presari din Reșița. El poate fi admirat doar de după gard, la o plimbare la pas prin municipiul de pe Bârzava sau din goana mașinii. Probabil că cei de la TMK așteaptă degradarea naturală a furnalului monument, până la momentul în care acesta se va dărâma de la sine.

Puțină istorie

În anul 1771, sunt puse în funțiune, la Reșița, două furnale înalte de capacitate industrială, cu o înâlțime de 36 de picioare vieneze. De-a lungul timpului, acestea au suferit nenumărate retehologizări și reconstrucții impuse de inovațiile din domeniu, modificări făcute de diverșii proprietari.

Primii proprietari au fost, așa cum rezultă din documentația depusă de autoritățile reșițene pentru declararea Furnalului nr. 2 drept monument istoric, Erariul, între 1771 și 1854.

Următorii proprietari, St.E.G. (1855-1920) – consorțiul internațional St.E.G. „K.u.K Oberprivillegierte Staatseisenbahn Gesellschaft”, societate privilegiată imperială și regală a căilor ferate de stat, cu capital francez și austriac, ce aveau în proprietate în afara uzinelor din Reșița și alte domenii și proprietăți miniere, metalurgice și feroviare în Banat și Boemia.
Furnal 7A urmat UDR, între 1920 și 1948. În baza Decretului Regal Român nr.2455/8 iunie 1920, patrimoniul St.E.G. de pe teritoriul României este constituit în societatea ” Uzinele de Fier si Domeniile Resita”. În cadrul acesteia s-a constituit „Direcția atelierelor” care deținea: mine (de fier, cărbune, cupru), podgorii, drumuri, cariere de calcar, furnale, cocserie, oțelării, laminoare turnătorii forja, fabrica de poduri și construcții metalice, fabrica de roți montate.
Între 1948 și 1948, după naționalizare, UDR devine U.D.R.I.N. Urmează Etapa SOVROM, între 1949 și 1954, când devine societate mixtă de tip SOVROM – SOVROMETA.
Între 1954 și 1962 este denumită etapa „Combinatul Metalurgic Reșița”, în care SOVROM METAL și SOVROM UTILAJ PETROLIFER au fost reunite într-o singură entitate administrativă cu denumirea Combinatul Metalurgic Reșița din cadrul Ministerului Industriei Grele (ulterior Ministerul Metalurgiei și Construcțiilor de Mașini).
Urmează Etapa Combinatul Siderurgic, între 1962 și 1969, iar mai apoi, între 1969 și 1990 – CENTRALA INDUSTRIALĂ SIDERURGICĂ REȘIȚA (CISR).

Furnal 1Și proprietarii s-au derulat și după 1990, în perioada denumită postprivatizare. Astfel, în 16 aprilie 1991 consemnăm transformarea în S.C. CSR S.A: societate pe acțiuni.
Între 2000 și 2003 suntem martori la privatizarea C.S. Resita: 94,4891 % din acțiuni sunt cumpărate de Noble Ventures Inc. U.S.A. În luna august 2003, înregistrăm o administrație de către APAPS (Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului).
În fine, din 16.01. 2004 (88% din acțini) și pâna în 2005 (99,88 % din acțiuni) sunt cumpărate de Group SINARA Handel GmbH, parte a grupului rusesc TMK; din august 2006, compania funcționează sub denumirea de S.C. TMK Reșița.

În loc de concluzie, să spunem că arhivele păstrează inscripțiile de inaugurare /1771: „La ordinul augustei Theresia, sub îngrijirea lui Müler și Redange, s-a ridicat acest furnal”/, pe plăci montante la nivelul celor două furnale inițiale, Franciscus și Josephus; se păstrează, de asemenea, în arhive, placa aniversară la 100 de ani de funcționare.
De remarcat că se mai păstrează, încă în picioare, Furnalul nr.2, cu o stare generală de conservare ”bună, cu mențiuni privind: degradarea părților metalice – coroziuni superficiale; dispariția unora dintre componentele ansamblului, prin actiuni antropice (furturi, distrugeri) – monument neglijat de deținător”, conform raportului întocmit de responsabilii de la Direcția pentru Cultură, Culte și patrimoniu Cultural Național a Județului Caraș-Severin, în documentația înaintată Ministerului Culturii, în anul 2007, pentru declararea Furnalului Nr. 2 ca Monument Istoric.

LĂSAȚI UN MESAJ