Un mare eșec

281

Cei  care suntem  deja  mai  în  vârstă,  am  văzut multe  lucruri  şi  avem, într-un  anume  fel  datoria  de-a  vorbi  despre  ele. Repet, chestiuni  nu povestite  ci receptate  „în  direct”. Rostul acestor  depoziţii  nu  e  doar  statistic  ci  prin  ele  transpare  şi  efortul  de  falsificare  a  vieţii, istoriei  depus  de  autorităţile  comuniste  imediat  după preluarea,  prin  forţă,  a  puterii.  Trebuia  un  decor, un  climat  nou  pentru  tot  ce  se  pregătea. La  nivelul  de  jos, în  acest  efort  general  de  creare al „omului  nou” şi-al  unei  societăţi  pe potrivă, au  acţionat  activişti  rudimentari,  la  nivelul  de  sus,  minţi  mai  subtile, chiar  scriitori, îndemnaţi  pe  calea  aceasta  nu  atât  de  mai vechi  vederi  „de  stânga”, cât  de  profiturile  imediate. Halal, caractere.

Astfel, în  literatură, se  conturează trudnic, cu  lipsă  de  talent,  chipul „revoluţionarului”, muncitor,  ţăran  simplu, dar inteligent, în  permament  proces  de  autoinstruire, animat  de  spiritul  dreptăţii, de o  ură  nestinsă  contra  claselor  exploatatoare. Sacrificiul  vieţii, al  sănătăţii, eforturile  supraumane  în  toate  direcţiile, pentru  cauza  nobilă  a  unei  lumi  noi,  caracterizează pe  eroul  plăsmuit  în  romane  precum  „La  cea  mai  înaltă  tensiune ( Nagy  Istvan), „Bărăgan ( V.E. Galan), „Mitrea Cocor „ (M. Sadoveanu,  dacă  el  chiar  şi  este). Adăugăm  aici  şi  un  număr  impresionant  de  poezii( Porumbacu,  Deşliu, Breslaşu, Cassian, etc), care  proslăvesc  colectivizarea  agriculturii, munca  fără  răgaz  din uzine şi  la cele  mai înalte tonalităţi  pe  conducătorii  de  Partid  şi  de Stat. Le  făceau  pe  toate  acestea  din  confortul  unor  „case  de creaţie”, pe  bani  foarte  buni. De  ce  să  fie  uitaţi? Ani şi  ani  bieţii  elevi, au  trebuit  să  buchisească  aceste  orori, pentru  a  promova  examene, pentru  a  ajunge la  o  diplomă. Un alt  val  de  neadevăruri, pe  lângă  cel  menţionat  sumar mai  sus, se  revărsa  asupra  naţiei  de  pe  ecranele  cinematografice. „Văzutul” ajungea  mai  repede  la sufletul  oamenilor, extrem de  derutabili,  decît „cititul”. Pentru  luminarea  „socialistă”  a  satelor,  în primii  zece  ani  după răuboi-al  doilea-se  utilizau  aşa  zisele  „caravane  cinematografice”. Cine-şi  mai  aminteşte  de  ele? Un  soi  de  autobus  mai  mic, un  aparat  de  proiecţie, un  difuzor  muzical  şi  un  şofer  care  răspundea  de  toate. Filmele,  în  proporţie  copleşitoare  ruseşti, aveau  două  deschideri, spre  colhozuri, cu  secvenţe  de  umor  grosier,spre războiul  de  apărare  al  patriei, cu  imaginile  unui  eroism  greu  de   crezut. De  prin  anii  60, dar  posibil  şi  ceva  mai  repede, intră  în  circulaţie  şi  filmele  româneşti. Câteva teme  pot  fi identificate  aici…Vigilenţa  armatei  şi securităţii pentru  prinderea  „infractorilor” de  toate  soiurile  veniţi  cu  gânduri  rele  de  peste  graniţă. Se  derulau  apoi  pelicule  în  care  occidentalii, prin  intermediul  unor  români  trădători  de  ţară, voiau  să  sustragă, secrete, informaţii  cu  caracter  ştiinţific, industrial.Cine  de  la  cine  să  fure… Se  mai  pedala  apoi  pe rolul  comuniştilor  în  actul  de  la  23  august, 1944, trecându-se-n  contul  lor  şi  o  serie  de  atentate  contra  armatelor  hitleriste, aflate  deja  în  degringoladă. Mai  era  cultivată  cu  stângăcie, cu  minimă  încărcătură  artistică, dincolo  de  limitele  credibilului, tema  tânărului intelectual  profesor,  medic,  inginer,  repartizat  după  încheierea  studiilor  „la  ţară”. Nimerea acolo  într-o  lume  dominată de preşedinţi  de  C.A.P., ori  directori  de  şcoală  cu  vederi  încă  retrograde, înţepeniţi în  tot  felul  de  rutine, incapabili să  vadă  adevăratul  drum  de  urmat. Se  încingea ,atunci,  cu  scene  de  tot  hazul, fireşte, involuntar, o  luptă  între  „vechi”  şi  „nou”, în  care  acesta  din  urmă, era  ajutat,  să  zicem, de o  învăţătoare  sau  de  o  activistă  de  la  primărie. Profesorul,  medicul  sau  inginerul  cu  vederi noi  se  puteau îndrăgosti  de  acestea. Idila pudică,  uşor  zglobie, fără  note  de  erotism,  doar la  nivel  de  cuvinte, prindea  contur  de  regulă, la reuniunile  de  dans organizate  de  tinerii  U.T.C-işti  ai  localităţii. S-a  încercat  chiar acreditarea  ideii  cumsecădeniei  miliţienilor de  toate  gradele  prin  intermediul peliculei  „B.D.  în  acţiune”.  Ce  să  vezi,  în  înalte  interpretări,  colonei,  maiori,  căpitani, sergenţi ( celebrul  Căpşună), necruţători  cu infractorii  depistaţi  fără  greş,  dar amabili,  curtenitori, de  o  politeţe,  aş  zice  „franţuzească”, cu  cetăţenii obişnuiţi. Până  şi  motanul  la vederea  unor  asemenea  secvenţe îşi  lasă  ghemul  cu  care  se  joacă  şi  se  aşterne  pe  râs. În  toate  aceste  filme  „omul rău”, integral  rău, era  imediat identificat. Purta  ostentativ  ochelari  de  soare, vestimentaţie  ne-socialistă, era  non-conformist, liber  în  expresii, sadic,  cinic, afişându-se  cu  femei, la  rândul  lor,  non-conformiste. Dialogurile  dintre  personaje  erau  artificiale, oscilând  între  limbajul  neaoş, uşor  pornografic  şi  cel  sentenţios, voind  să  trădeze  lecturi. Nimic  credibil,  după  care  să  poţi  spune, „da,  aşa-i”…Acestor producţii  cinematografice  puse în  slujba  falsului,  le-au  căzut  victime  mari  actori, Calboreanu, Ciubotăraşu, Ştefan  Iordache, Amza  Pelea, Elvira  Godeanu, Olga  Tudorache, Ion  Caramitru, Iurie  Darie,  Papaiani, Dem. Rădulescu. Din  tot  acest  vălmăşag  de  filme  trei au  fost,  cu  adevărat, realizări…”Pădurea  Spânzuraţilor”, Enigma  Otiliei”, „Ultima  noapte  de  dragoste, întâia  noapte  de  război”…Poate  să  mai  fi  fost  şi  altele  care  să-mi  fi  scăpat.

Articolul  acesta, poate  puţin plicticos,  cu teme  reluate, a  pornit  de la  revizionarea  absolut întâmplătoare, a  unui  film  românesc,  socialist, „Acţiunea  Autobuzul”. Toate  studiourile  occidentale  la  un  loc  nu  l-ar  fi  putut  realiza. Dialoguri,  situaţii, secvenţe de  amănunt, toate  de o  stupiditate  uimitoare, atingând,  în  fapt, perfecţiunea. Epoca, instituţional  s-a  terminat, a  fost  crudă, nivelatoare, de  orizont  îngust, dar  a  lăsat,  peste  timp,  prin multe   din  „realizările „  ei, pretexte  pentru  a  râde  de  ea  dar,  mai  ales, de  noi, de  oamenii  ce  se  consideră  a  fi  cele  mai înţelepte  vieţuitoare. Nu  ezitaţi, deci,  „Acţiunea  Autobuzul”, „Alarmă în  munţi”, sau  vreo  pagină  din   „Mitrea  Cocor”, „La  cea  mai  înaltă tensiune”. Chiar şi  pentru  cei  cu  un  minimal  umor, relaxarea  e  sigură.

LĂSAȚI UN MESAJ