Un lugojean își anunță candidatura la funcția de președinte al României, pe Facebook!

1078

Lugojeanul Mircea Moise, stabilit în Germania, a anunțat că, în 2019, va candida, din postura de independent, la funcția de președinte al României. Omul nu este la primul demers de acest gen, având aceeaşi intenţie şi la ultimele alegeri, câştigate de Klaus Iohannis.

Pentru visul său, Moise trebuie să adune 200.000 de semnături din partea cetățenilor, iar ca să-i convingă şi-a făcut un site în care îşi prezintă programul, scrie lugojeanul.ro.

Dezideratul major al lugojeanului este de a “readuce țara la normalitate și de a instaura în România republica prezidențială”. În autobiografia sa, Mircea Moise spune că a răsărit basarabean, a crescut ardelean, s-a copt bănățean și s-a răscopt German.

,,Până în prezent niciun candidat la președinție nu a expus un program vizionar atât de amplu ca al meu, cu posibilitatea reală de a fi finanțat și dus la bun sfârșit. Chiar dacă unii ar fi fost capabili și actualmente de un program amplu și realist, nu vor putea să-l pună în practică și nici nu vor avea curajul”, susţine Mircea Moise.

mircea-moiseÎn platforma program, intitulată “Viziunea mea pentru viitorul Romaniei”, Mircea Moise dezvoltă, în 311 puncte, intențiile sale politice. Printre cele mai importante idei sunt înfiinţarea unei noi funcţii în stat, cea de vicepreşedinte al României, reintroducerea serviciului militar obligatoriuu, dar şi revenirea la programul de lucru de şase zile pe săptămână.

“România să devină republică prezidențială, vice-președinte va fi o nouă funcție cu care președintele României își va împarți sarcinile și activitatea, se va reînființa cancelaria prezidențială condusă de un cancelar propus și votat de serviciile din subordinea sa și numit sau destituit dacă e cazul de președintele României. Consilierii primăriilor vor fi înlocuiți cu reprezentanți locali voluntari, aleși anual, care vor primi o retribuție de participare la ședintele de lucru, în funcție de participarea activă. Obligația bărbaților de a crește și educa copii proprii când femeia are un serviciu mai important și bine remunerat decât al barbatului. Se va reînființa serviciu militar în termen, obligatoriu. Revenirea la ziua de lucru de 8 ore și săptămâna de lucru de 6 zile, etc.

Problema finanțării campaniei electorale o va rezolva printr-un mod ingenios și original.

,, Costurile unei campanii electorale pentru candidatura la functia de Presedinte sunt foarte mari. Mai întâi am nevoie de 200.000 de susținatori care să-mi dea semnătura lor pe liste de susținere. Dacă fiecare susținător va trimite prin virament bancar sau depunere direcția într-un cont bancar pe care îl voi deschide la o bacă cu acest scop, sumă de 5 Roni sau 1 Euro, se vor strânge în acest cont suma de 200.000 Euro, finanțarea putând fi rezolvată. Printr-o declarație notarială voi garanta că banii din acest cont vor fi folosiți doar pentru finanțarea candidaturii mele. O parte din suma (aproximativ jumatate din sumă) va fi returnată în cont după alegeri. Acești bani fiind nerentabili pentru a fi înapoiați depunatorilor vor fi folosiți în funcție de voința susținatorilor pentru acțiuni sau investiții publice sau de caritate. Toată contabilitatea acestor bani va fi făcuta de către un administrator electoral cu documente 100% legale. Din momentul când voi fi sigur că pot să mă înscriu în campania electorală ca şi candidat independent la funcţia de Preşedinte al României, obţinând cele 200.000 de semnături de susţinere, voi anunţa datele contului în care se pot depune sumele de mai sus. După complectarea contului voi face demersurile pentru înscrierea candidaturii mele”, spune viitorul candidat.

Moise vine şi cu un avertisment, în cazul în care ajunge preşedintele României.

,,Să nu-și facă Românii impresia că dacă voi reuși să preiau președinția țării va curge imediat lapte și miere. S-a distrus România în procent de 90% iar de reconstruit ceea ce a fost distrus nu s-a reconstruit nimic. Comparați o casă care o puteți distruge într-o zi dar ca să o reconstruiți aveți nevoie de cel puțin 100 de zile. Dacă populația României se va comporta ca până acum, România nu va fi reconstruită nici într-o 100 de ani. Eu știu ce trebuie făcut ca generațiile mijlocii să mai prindă țara reconstruită, cu condiția ca toți Românii să muncească, să aibă încredere în mine și să mă sprijine. Le doresc cetățenilor României să aibă <<Mintea Românului cea de pe urmă>>!”.

Moise susţine că, “Din momentul când eu sau majoritatea alegătorilor mei vom considera că activitatea mea nu dă roadele scontate îmi voi da demisia”.

LĂSAȚI UN MESAJ