Un fost parlamentar de Timiș – turnat la DNA ! Cine a decis sa rupă tăcerea la adresa politicianului respectiv

1515

Fostul primar al Slatinei, Darius Vâlcov, a declarat, luni, la ICCJ, că în 2009 Vasile Blaga l-a chemat la sediul PDL şi l-a întrebat în legătură cu licitaţii organizate de Compania de Apă Olt, dându-i de înţeles că vrea să-i impună un anumit constructor, ulterior sugerându-i să ia legătura cu patronul Tehnologica Radion, Theodor Berna. El a mai spus că s-a întâlnit de trei ori cu acesta, de fiecare dată fiind trimis de Blaga, că Berna a încercat să-l mituiască şi că demisia sa din PDL în 2012 a fost determintă de o ceartă cu Vasile Blaga tocmai pe tema atitudinii faţă de Tehnologica Radion.

Vâlcov a povestit că în 2009 a fost chemat la sediul PDL din Aleea Modrogan, în calitate de lider al filialei Olt, scrie news.ro.

„Blaga mi a spus că a aflat că Compania de Apă Olt urmează să scoată la licitaţie mai multe contracte de extindere a reţelei de apă. M-a intrebat: Ai cu cine să le faci? I-am zis că societatea este o asociere între CJ şi 8 primării şi că nu prea intră în sfera mea de activitate să mă ocup eu de licitaţie. Era vorba de lucrări foarte mari şi nu puteau fi realizate de companiile de pe plan local. Blaga ştia foarte bine detaliile. Am incercat să evit un răspuns. Am înţeles din start apropo -ul. Am înţeles că vrea să îmi impună un constructor. Mi-a dat un bileţel cu un număr de telefon şi un nume, Berna, şi mi a zis că s ar încadra în condiţiile licitaţiei. Mi-a cerut să iau legătura cu el şi să mă convingă că ceea ce spune este adevărat şi mi-a zis că a fost domn cu slătinenii pentru că Slatina primise cea mai mare sumă pentru reabilitarea blocurilor”, a relatat fostul primar., precizând că atunci l-a cunoscut pe Berna, care i-a spus că va participa la toate licitaţiile Companiei de Apă Olt.

Vâlcov a susţinut că nu l-a mai văzut pe Theodor Berna până în 2010, când, tot la sugestia lui Vasile Blaga, venit în Slatina pentru a inspecta lucrările de reabilitare a blocurilor, s-a întâlnit din nou cu patronul Tehnologica Radion, care i-a spus că a participat la licitaţii, că a câştigat o parte din ele, că pentru celelalte a depus contestaţii.

„Şi că abia aşteaptă să lucrăm dacă contestaţiile vor rămâne aşa cum sunt”, a precizat Vâlcov, adăugând că i-a spus lui Berna că în 2012 vor fi alegeri şi că dacă va câştiga lucrările, acestea vor trebui făcute la cea mai înaltă calitate.

„În martie 2011 am avut a treia şi ultima întâlnire cu Berna. M-a băgat într-o cameră din spate – prima întâlnire a fost în birou, următoarele în spate – probabil o cameră de relaxare. Discuţiile erau sterile, nu înţelegeam ce vrea. A făcut un semn din ochi şi din cap spre sertarele unui dulap de sub televizor şi mi-a spus că totul a mers foarte bine şi că are ceva pentru mine. Mi-a zis că are în sertar ceva pentru mine dar eu i-am zis ca n-am avut nicio contribuţie la licitaţie. I-am zis că pentru asta trebuie să vorbească cu Blaga. Banii pentru partid erau destul de multi lunar. Era o povara pentru cei din conducerile judeţene. Am dedus că era vorba de o sumă de bani”, a susţinut Darius Vâlcov, subliniind că discuţia a avut loc în martie şi că nu era îmbrăcat în palton, deci nu avea unde să pună banii, aşa cum s-a spus în unele relatări.

El a mai declarat că a discutat cu viceprimarii, cărora le-a spus că Theodor Berna a încercat să îl mituiască şi că nu se va ma întâlni cu acel om.

Darius Vâlcov a relatat că au început lucrările în oraş, că lucrările se executau foarte prost, o stradă fiind refăcută de şase ori.

„La partid, Blaga mă întreba de ce sunt cu ochii pe ei. Ştia toate aceste probleme şi îmi cerea să mai las de la mine. Probabil Berna se plângea la Blaga. În acelaşi timp îmi reamintea că am multe blocuri reabiliate şi că am mai primit fonduri pentru o sută si ceva de blocuri. Blaga îmi cerea să repar strada din banii primăriei şi să nu mă mai vaiet”, a susţinut Vâlcov în faţa instanţei.

El a precizat că tensiunile erau mari şi în 2012 a vut o ultimă întâlnire cu Blaga, când s-au certat, iar la două săptămâni şi-a şi dat demisia din PDL.

„Se cerea ca primăria să semneze pentru recepţia lucrărilor şi eu nu puteam să fac aşa ceva. Când i-am zis că plec din partid, mi-a zis că voi pleca şi din funcţia de primar. Mi-am dat demisia din ambele funcţii. În 2012 tensiunile erau mari cu Tehnologica deoarece depăşiseră termenul. A fost perioada urmată de denunţări de contract”, a explicat Darius Vâlcov.

sursă: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ