Un „desant” de la Reșița se pregătește să ia cu asalt Timișoara

1768

Cu toate că încă nu e învestit oficial în funcție, ci a primit doar certificatul de ales, noul primar al Reșiței, omul de afaceri Ioan Popa, își intră în atribuții. A implicat Poliția Locală și autoritățile într-un cros olimpic pe care îl organizează vineri, la Reșița, pe o distanță de doi kilometri și pregătește un ”desant” al biroului de proiecte europene al Primăriei, la Timișoara.

Întregul birou de proiecte din cadrul Primăriei Reșița se va deplasa miercuri, pentru o zi, în orașul de pe Bega, acolo unde noul primar al municipiului va încerca să identifice o serie de proiecte eligibile pentru Reșița,  împreună cu cei de la ADR Vest.

Un prim proiect de care vorbește Ioan Popa este legat de anveloparea blocurilor, cu mai multe variante de preț. În plus, Popa va încerca și organizarea unui concurs național de cromatică de culori prin care blocurile din Govândari să fie reabilitate potrivit unei palete de nuanțe bine pusă la punct. Probabil tendința administrației locale de a uniformiza culoarea imobilelor va fi ”abolită” la Reșița.

De altfel, Ioan Popa este adeptul implantării unor mici poli de dezvoltare în mijlocul unor zone rămase în urmă din acest punct de vedere, așa cum s-a întâmplat în America de Sud, cu vestitele favele, poli care să iradieze în jur civilizație.

Ioan Popa a discutat cu Sorin Maxim, directorul ADR Vest, pe care l-a rugat să organizeze o întâlnire la Timișoara

”Vom merge cu șeful biroului de proiecte, vom lua toată echipa și ne vom prezenta la Timișoara să stăm de vorbă să vedem cum vom putea prioritiza proiectele. În primul rând mă gândesc la anveloparea blocurilor. Trasmit reșițenilor să încerce, administratorilor mai ales, să adune cât mai repede semnături, să aibă încredere în mine, pentru că prețurile nu sunt așa cum se vehiculau, între 400 și 700 de euro, vom încerca să facem două paliere de preț, unele minimale doar cu schimbat geamuri și acoperiș, și doar opțional vom face altele pentru cine vrea ceva mai amplu”, a declarat Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.