7.2 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Un bărbat din vestul țării îi acuză pe medici că i-au omorât soția! Printre acuzați, președintele Colegiului Medicilor din România

Că în secolul 21, într-un oraș din Banat, încă se mai moare în spital, sub atenta supraveghere a medicilor pare să nu mai mire pe nimeni! Bărbatul a cărui soţie a decedat în urmă cu o lună la Spitalul Municipal din Caransebeş în condiţii suspecte, fără un diagnostic precis, cere să i se facă dreptate.

Conform Radio Reșița, acesta acuză patru medici din cadrul unităţii medicale, în frunte cu preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean de malpraxis. Bărbatul îndurerat este convins că dacă medicii ar fi acceptat să o transfere la Timişoara, femeie în vârstă de 55 de ani poate că ar fi fost în viaţă acum.

Vă reamintim că pacienta a ajuns la spital luna trecută, cu dureri de gât şi febră mare. I s-au administrat antibiotice, iar câteva ore mai târziu a revenit la spital acuzând dureri abdominale insuportabile.

Medicii susţin că i-au făcut toate investigaţiile posibile, însă nu au reuşit să stabilească un diagnostic. În cele din urmă, medicul Gheorghe Borcean a decis să o deschidă abdominal, ca să se asigure că nu are o hemoragie sau alte afecţiuni. Pe masa de operaţie, înainte de începerea procedurii chirurgicale, femeia a suferit două stopuri cardiace. Cu toate acestea, pacienta a fost operată şi nu a supravieţuit. Soţul femeii susţine că medicul nu a avut acceptul nimănui pentru a face operaţia.

Colegiul Medicilor s-a autosesizat şi a deschis o anchetă în acest caz, iar chirurgul Gheorghe Borcean, cel care conduce acest for, urmează să se recuze.

Soţul femeii a depus plângere la Tribunal, la Parcheţ la Avocatul Poporului, la Colegiul Medicilor dar şi la Direcţia de Sănătate Publică. Acesta este dispus să dea medicii în judecată pentru ucidere din culpă. În plus deşi a trecut o lună de zile bărbatul nu a primit încă rezultatul necropsiei. Acesta cere tuturor instiţuţilor abilitate să-l ajute şi nu va renunţa până nu i se va face dreptate.

Sursa: radioresita.ro

Citește și: Scandal uriaş la Spitalul din Caransebeş, cu acuzaţii de malpraxis şi ucidere din culpă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica că pune la cale sabotarea ședinței de guvern, programată joi, la Timișoara  | VIDEO

Joi, într-una din sălile Prefecturii Timiș, va avea loc o premieră a administrației naționale. Ședința obișnuită de Guvern va avea loc pentru prima dată în...

Noul magazin Altex din zona AEM își va întâmpina joi primii clienți. Se anunță o deschidere cu surprize și oferte speciale

Noul magazin va fi deschis începând de joi, 25 aprilie. Este cel mai mare magazin Altex din Timișoara. Toți cei care treg pragul sunt...

Citește și :