Un autocar plin cu olteni ce veneau din Germania a luat foc la Reşiţa!

6782

Un autocar plin cu călători ce venea din Germania şi se îndrepta către Craiova a luat foc în această dimineaţă în apropiere de Reşiţa.

La un moment dat, oamenii au simţit miros de fum din zona motorului, au anunţat şoferul, iar acesta a oprit autocarul. Toţi cei 40 de pasageri au apucat să coboare şi chiar să-şi recupereze cea mai mare parte a bagajelor din cală.

10 pompieri militari şi două autospeciale cu apă şi spumă au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocar, pe DN 58 B – cartierul Moniom. Nu au fost persoane rănite.

autocar-incendiat-2

14 COMENTARII

  1. Cum, exista pompieri in saracia aia de Resita?! A, nu, stai… sunt pompieri militari, ai Armatei. De unde sa-si permita niste pompieri civili parlitii aia de banateni?!

  2. In cartea sfinta,scrie,ca atunci cind copiii nu se vor mai intelege cu parintii si oamenii din acea tara nu se vor mai intelege unii cu altii asa cum si marile puteri ale lumii vor sa reduca populatia globului la jumatate sau mai putin,atunci sfiritul lumii este foarte aproape.Ura dintre cetatenii unei tari si dintre natiuni duce la pieirea noastra a tuturor.

  3. Trebuia sa precizați în titlu ca autocarul era plin cu Olteni? Și oltenii sunt tot romani, deci normal era sa precizați în titlu ca autocarul era plin de romani!

  4. În primul rand nu erau 40 de pasageri și în al doilea rand nu erau doar olteni. Dacă ultima oprire a autocarului era în partea Olteniei asta nu înseamnă că toți erau olteni. Și chiar dacă era asa, cum sa scrii,, păcat ca au apucat sa coboare” ce om și ce suflet sa ai…de fapt nu ai suflet.

  5. Sa plecam?la mine acasă este unde am casa,unde mi-am făcut un viitor(nu,nu l-am primit când am venit în Timișoara) l-am câștigat și e dreptul meu nu poate sa zică un nimeni cu principii de bănățean(dar unul dintre bunici este OLTEAN ,MOLDOVEAN,ARDELEAN,UNGUR,ETC.) Ca vezi doamne ce fac oltenii sau păcat…… Denota faptul ca sunteți înapoiați Naziști cum vreți, voi dar sa nu mai sărbătoriți 1 DEC,24 Ian. Ca nu sunt sărbătorile voastre ci ale noastre ale romanilor

      • Sssht… Nu vorbi de Nesimtire in casa spanzuratului banatean! Casa Nesimtirii din Romania este in Banat. Am vazut si cunoscut suficient de bine tara asta si nu am intalnit nicaieri nesimtiti mai mari decat banatenii. Nesimtirea, prostia, laudaroseni, tupeul sunt principalele „calitati” ale banateanului.

Dă-i un răspuns lui ion Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.