Un albastru de… Reşiţa

135

Albastrul de Voroneţ nu are egal. Acest lucru îl face să fie una dintre comorile naţionale. Dar, diverse simfonii de albastru, cântate pe coardele fecunde ale artei plastice de calitate, am mai întâlnit. Un asemenea albastru pur, izvorând parcă din însăşi esenţa candorii copilăriei, inocenţei, din patria unei pierdute vârste de aur, întâlnim şi la pictoriţa naivă reşiţeană Veronica Farkaş. Lumile sale naive sunt străbătute de un miraculos ferment cu putere de transgresare a sufletului şi spiritului acolo unde s-a simţit odinioară fericit. Este recuperarea aproape mistică a unei perioade de basm în care ne regăsim perpetuu, dar niciodată definitiv.

Veronica Farkaş este profesor de matematică. Tocmai s-a pensionat, după 34 de ani de predare la unul dintre liceele reşiţene. Paradoxal, dar numai la prima vedere, pasiunea pentru pictură, mai ales pentru pictura naivă, n-a fost deloc obturată de spiritual cartezian al matematicianului, ba chiar dimpotrivă, pictoriţa spune că s-a întrepătruns în mod fericit cu dragostea pentru culoare. Sunt cele două mari iubiri ale sale: matematica şi pictura.

„În ultimii ani de carieră ca profesor m-am gândit la ce s-ar întâmpla dacă aş relua marea mea iubire, pictura, mărturiseşte Veronica Farkaş. Am început să pictez în atelierul pictorului naiv Gustav Hlinka. De altfel, dumnealui îi datorez lansarea mea ulterioară şi vreau să-i mulţumesc şi pe această cale. Iniţial am pictat în stil clasic dar apoi am gustat din pasiunea pentru pictură naivă. Pot să vă spun că am absolvit un masterat în artă plastică, ca o completare la ceea ce am putea numi actuala mea carieră artistică.”

Veronicăi Farkaş îi plac extrem de mult culorile. „Mă simt bine în culorile mele”, spune pictoriţa. De altfel, lucrările sale respiră culoare prin toţi porii, emană un optimism contaminant, mai intens chiar decât alte mostre de artă naivă. De altfel, la atelierul lui Gustav Hlinka s-a constituit un grup de pictoriţe naive care activează sub egida Forumului German din Caraş-Severin. Este, până la urmă, o formă de recunoaştere şi evaluare reciprocă, ceea ce poate da aripi artistului pentru a-şi continua munca.

Privind albastrurile din lucrările Veronicăi Farkaş, nu poţi să nu recunoşti tot atâtea ceruri: ceruri calde, ceruri reci, ceruri ceţoase de vară, atunci când natura dormitează toropită, la amiază, sau albastrul adânc, profund, al cerului de toamnă, limpezit de căldura verii. Dincolo de cer, lumile naive ale pictoriţei te transpun, aşa cum spuneam la început, în condiţia fabulosului copilăresc, atunci când lumea îţi apare minunat supradimensionată, atunci când chingile moi ale basmului te ţin cu delicateţe în mrejele lor.

În momentul discuţiei noastre în casa Veronicăi Farkaş, un loc cald, sensibil, plin cu obiecte de artă, cu un salon mare, cu pian şi mobilier clasic din lemn masiv, pictoriţa se pregătea să participe la o expoziţie de artă naivă la Piteşti. A primit premii şi diplome pentru lucrările sale, iar câteva dintre picturi sunt acum jurizate pentru o mare expoziţie în Statele Unite.

„Tristeţe nu veţi regăsi în niciuna din lucrările mele, ne spune Veronica Farkaş, întrebată ce exprimă tablourile sale. Prin culoare încerc să ajung sau să determin acea stare a omului de bucurie interioară, de veselie, de optimism. Aveţi chiar aici o lucrare numită „Zi de salariu în Austria”. Chiar dacă soţul îşi bea banii în acea zi, lucrarea, purtând o undă de umor, păstrează în ea acea lipsă de încrâncenare pe care ar trebui să o avem cu toţii. Mesajul meu artistic e legat de zona în care locuiesc. Am crescut într-o zonă cu dealuri. La două lucrări doar m-am străduit efectiv să folosesc şesul. N-am să scap niciodată de dealuri.”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ