Umberto a plecat în lumea marilor mistere

1861

A iubit ideea de mister ca puțini alți mari creatori de idei și de povești despre lumea în care a petrecut 84 de ani. A scris cărți mari, dar și cărți pe care, uneori, critica literară nu s-a sfiit să le numească „ușurele”. Dacă în cazul lui Eco se poate vorbi, totuși, de cărți „mici”.
Poate că da, atunci când ne amintim că maestrul semioticii de „oriundi” a scris și un număr de volume pentru copii.
Prin urmare, cărți mici pentru cei mici. Pe astea, recunosc, nu le-am citit.
Însă harul lui Umberto a plutit mai mereu deasupra cărtilor sale, fie că a fost vorba de atât de popularul „Numele Trandafirului” ori de „Pendulul lui Foucault”, de „Insula din ziua de ieri” sau de mai recentul, ultim mare roman al său, „Cimitirul din Praga”.
Unii l-au catalogat ca fiind de stânga, dar mă întreb, dincolo de convingerile sale intime, cum ar fi putut să fie de dreapta un om de talia lui Eco, când în Italia aceasta a fost apanajul, vreme de peste 40 de ani, al unui politician dovedit corupt până în măduva oaselor, Giulio Andreotti! Al cărui unic mare merit a fost, probabil, acela că a rămas alături de America până la moarte și a evitat căderea Italiei în brațele internaționalismului sovietic.
Sau, mai târziu, cum ar fi putut un intelectual de tip renascentist precum Eco să fie de partea dreptei, cel puțin a celei de tip italian, când, după cutremurul produs de prăbușirea lui Andreotti y compris a socialistului Craxi (dovada că, uneori, ideologiile sunt unite în corupție și minciună), dreapta italiană a ajuns în proprietatea lui „il Cavaliere” Berlusconi!
Părăsind fără regrete zona etichetărilor ideologice, un fapt rămâne cert și anume că Umberto Eco a fost poate ultimul mare povestitor al acestei lumi și care, grație culturii sale enciclopedice, a știut să ne farmece cu asupra de măsură. Un gânditor din categoria din ce în ce mai rară a aristocraților spiritului, Eco a reușit, ca nimeni altul, să ne „vrăjească” cu un zâmbet în colțul gurii!
Dacă nu i-ați citit până acum romanele sale, unele dintre ele amintite mai dus, vă invit să-i lecturați măcar tabletele publicate, vreme de decenii, în Corriere della Sera și traduse și în românește, în ultimii ani.
Specialist de talie mondială în semiotică, disciplină pe care a predat-o la mari universități ale lumii, Eco a iubit cu poftă neîntreruptă misterele acestei lumi greu de catalogat ieri, dar mai cu seamă astăzi.
Într-un interviu acordat, cu câțiva ani în urmă, unei televiziuni americane, filosoful italian spunea că a iubit întotdeauna ideea de mister, explicând că la baza lumii noastre iudeo-creștine, misterul, fie cel biblic, fie cel filosofic, de tip platonician, reprezintă însăși viața.
Așa că, la fel ca în fascinantele sale romane, mustind mai toate de ezoteric și de inexplicabil, Umberto a găsit acum cu cale să plece către lumea marilor sale mistere!
Ce fericire că nouă, pe aici, prin această lume, ne ramân misterioasele și minunatele sale cărți!

Adrian Marcu

LĂSAȚI UN MESAJ