13 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Turma de zimbri din Banat se va înmulți cu încă 10 exemplare

În data de 11 iunie, o nouă turmă de 10 animale va ajunge în Munții Țarcu, în apropierea comunei Armeniș, în județul Caraș-Severin, provenind din trei rezervații din Germania și Belgia.

După câteva luni în care turma se va adapta la noul ecosistem, zimbri vor fi eliberați în sălbăticie și vor trăi în Carpații Meridionali, după două secole de absență.

Acum trei ani de zile, cel mai mare mamifer din Europa, zimbrul, s-a reîntors în Carpații Meridionali. În 2014 și în 2015, două turme de zimbri au fost relocate în România din grădini zoologice și rezervații din toată Europa, iar acum în Munții Țarcu cutreieră liber o populație de 20 zimbri.

WWF România și Rewilding Europe, împreună cu comunitatea locală, vor continua acest proces de repopulare încă cel puțin 5 ani pentru a ajunge la o populație viabilă de zimbri în libertate.
Acest proiect ambițios se desfășoară cu sprijinul Comisiei Europene prin programul Life pentru natură în cadrul proiectului ‘Măsuri urgente pentru recuperarea populației de zimbru în România’.

Zimbrul european este o specie umbrelă care, odată reintrodusă cu succes, iar habitatul ei conservat în mod eficient de-a lungul Munților Carpați, va ajuta la menținerea, la scară mare, a coridoarelor ecologice, permițând proceselor naturale și resălbăticirii să aibă loc, ajutând astfel natura să se vindece singură.
Viziunea WWF România este ca bunăstarea comunităților locale să fe susținută prin valorizarea unuia dintre ultimele bastioane de sălbatice din Europa și dezvoltarea de întreprinderi locale prietenoase cu mediul înlesnite de prezența turiștilor ce vor veni să admire emblematicul zimbru.

Foto: Daniel Hurduzeu, WWF România

Alte subiecte :

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Două evenimente la care sunt așteptați iubitorii de muzică și poezie

Walter Ghicolescu va concerta pentru prima dată în Timișoara vineri, 29 martie la ora 20, la Porto Arte, sau „Vaporu” cum mai este cunoscut...

Citește și :