Turistului din Banat îi șade bine cu drumul…

195

M-am întrebat, de foarte multe ori, de ce ne cam ocolesc turiștii care se încumetă să ne viziteze țărișoara? De ce preferă mai degrabă un drum în Zona Sibiului, Maramureșul, Moldova, Delta, Brașovul, într-o ordine absolut aleatorie, dar nu poposesc și pe plaiurile bănățene, excepția notabilă fiind Timișoara, unde parcă lucrurile încep să se miște, în sensul bun al cuvântului. Ne dăm peste cap, facem o promovare intensă a obiectivelor turistice din Banat, dar rezultatele întârzie.

Păi o explicație ar fi legată, așa cum bănuiați cred, de drumuri. Adică turistul care vine odată să viziteze ceva prin Banat rămâne la categoria ”unici”. Nu mai vine a doaua oară să-și rupă mașina pe drumurile noastre. Vorba unui cunoscut, ”la noi frumusețea peisajului e invers proporțională cu calitatea drumurilor”. Perfect valabil și testat pe viu. De exemplu, din orice direcție te îndrepți spre mult mediatizata cascadă Bigăr, din Caraș-Severin, musai nimerești câțiva kilometri de drumuri ca după război, presărate cu gropi pe care n-ai cum să le ocolești. Aceeași situație te întâmpină și pe traseul spre morile de apă de la Rudăria, tot din Caraș-Severin. N-ai zice că fac parte din patrimoniu național după calitate celor 7 kilometri de drum care te fac să regreți că ai ales să vezi una din frumusețile Banatului. De drumul de acces de la Prislop spre staținea Semenic nici nu are rost să mai pomenesc.

Dacă tot nu avem drumuri nu te mai miră că nu există un minim de amenajări în locurile turistice, începând cu locurile în care să-ți parchezi mașina și terminând cu elementare grupuri sanitare, care să te determine să păstrezi curățenia în locurile de o frumusețe rară, în special din Banatul Montan, pe care le vzitezi. Indicatoarele turistice sunt rare și evident doar în limba română așa cum am văzut în zona Oravița. În alte părți nici nu s-a auzit de așa ceva. Lipsesc cu desăvârșire. Bisericile din lemn din zona Făgetului, de pildă, le găsești mai mult cu ajutorul GPS-ului decât după indicatoare .

O și mai mare problemă, care ne împiedică să avem un turism ”ca afară”, este legată de oferta hotelieră. În tot Banatul nu găsești locuri de cazare suficiente să facă față unui val de turiști veniți să admire minunățiile de pe la noi, adică hoteluri și pensiuni puține, construite mai mult ca o afacere de familie, care să mai întregească veniturile întreprinzătorilor.

Dacă ai proasta inspirație să pleci la drum în ultimul moment și să ai la tine doar pormoneul s-ar putea să ai probleme serioase cu asigurarea mesei. Aceeași suferință ca și în cazul cazării. Locuri extrem de puține în care să poți servi masa civilizat, așa cum ar fi normal, în special la orele prânzului, când sorții de izbândă sunt aproape egali cu zero. Și dacă totuși ai norocul să găsești un popas, o cabană sau o pensiune cu restaurant pe traseul ales de tine, ai surpriza unui meniu STAS, destul de sărac de altfel, doar cu preparate la grătar. Nici nu se pune problema unor produse tradiționale. Dacă nu ți-ai luat mâncare de acasă riști să mori de foame.

Am mai spus-o de nenumărate ori, dacă ai nostalgia vremurilor trecute, n-ai nicio șansă. Băile din Buziaș, Lipova, Calacea, sau Herculane sunt în paragină, stațiunea montană Semenic, perla Banatului de altă dată, se zbate ca peștele pe uscat din lipsă de viziune din partea autorităților județene, Clisura Dunării nu este pusă în valoare, la fel ca și Cheile Nerei, Poiana Mărului și alte minunății ale Banatului Montan.

Cu alte cuvinte, călătorului care se încumetă să vină prin Banat îi șade bine cu drumul. Asta, pentru că nu a venit la momentul potrivit și din păcate, chiar dacă sunt optimist de felul meu, nici nu întrevăd care va fi acela.

LĂSAȚI UN MESAJ