Turismul cărășan, în atenția Institutului National de Cercetare-Dezvoltare în Turism

127

O delegație de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Turism, aflat sub coordonarea Ministerului Turismului, a efectuat o vizită de lucru în județul Caraș-Severin.

Membrii delegației, însoțiți de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu și de Flavius Nedelcea, vicepreședintele Consiliului Județean, au purtat discuții privind posibilitățile de dezvoltare și promovare ale turismului în Caraș-Severin, punându-se accent pe turismul cultural-istoric, balnear și SPA, ecoturism, aventură și turism natural – turism de nișă care, alături de cel de eveniment, au dovedit că atrag tot mai mulți adepți.

De asemenea, vizita a inclus și mai multe deplasări în judeţ, în stațiunea Băile Herculane, la Văliug, pe Muntele Semenic, la Oravița și la Sasca Montană, unde au avut loc întâlniri cu reprezentanții unităților administrativ-teritoriale.

Acestora li s-au prezentat modele de bune practici pentru a se ralia la strategia integrată prezentată deja in Master Planul Național de Devoltare a Turismului.

S-a propus o dezvoltare pe orizontală a turismului, în așa fel încât beneficiile să fie și pentru celelalte unități administrativ-teritoriale, pe lângă cele consacrate deja ca fiind destinații turistice, a precizat purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Caraș-Severin, Paula Neamțu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ