Trupa Just Push Play revine la Timișoara cu un super show de improvizație

172

Cu râsu’ nu-i de glumit. Trupa Just Push Play revine în Timișoara, de data aceasta într-o formula nouă, în care umorul este acompaniat de muzică. Fără scenariu, fără regizor și fără pregătiri prealabile, Rob, Dragoș și Vlad vă provoacă să îi provocați. Cuvinte cheie, stări și situații sugerate de public sunt transformate de cei trei improvizatori în cascade de râs.

push9“Într-un spectacol de improvizație, totul se construiește la fața locului, bazat doar pe sugestiile publicului. Publicul hotărăște ce se va întampla, nimic nu este pregătit dinainte. În consecință, spectacolul este diferit mereu, la fel cum publicul nu este același în două seri diferite. Totul se construiește pe loc, fără regizor, fără scenariu. Telecomanda este în mâna publicului. So… JUST PUSH PLAY!”– spune Dragoș, unul dintre… improvizatori

Așa că, dacă vă e poftă de o porție mare de umor de calitate garnisită cu inspirație și distracție spuneți JUST PUSH PLAY astă seară, 10 februarie, de la ora 20.00 – la Casa Artelor (str. Episcop Augustin Pacha, nr.8) și de la 22.00, la Taverna Timișoara (Badea Cârțan, nr.10). Vă fac să râdeți: Rob Pavicsits, Dragoș Muscalu și Vlad Pasencu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.