Trei puncte de aur pentru Politehnica

34

”Băieții în ghete” au bifat al doilea succes în liga secundă în meciul din runda a opta a ligii secunde. ASU Politehnica Timișoara a învins cea mai slabă echipă, Șoimii Pâncota cu 3-0.

Suporterii violeți așteptau cu încredere deplasarea de la Șiria, pe terenul modestei Șoimii, și sperau într-o descătușare ofensivă a favoriților. Arădenii încasaseră în primele 7 meciuri 62 de goluri (!), deci erau toate condițiile pentru ca Poli să treacă la pas.

Calculele de acasă nu s-au potrivit cu cele de pe terenul de joc, alb-violeții au obținut o victorie importantă însă acest rezultat s-a conturat abia în ultima jumătate de oră a partidei. După un 0-0 îngrijorător la pauză, Poli a găsit prima breșă în defensiva gazdelor abia în minutul 59, grație lui Bădăuță. În minutul 75 a căzut golul doi, autor Telescu, iar Niță a stabilit scorul final în minutul 82.

Poli obține așadar al doilea succes stagional și așteaptă cu altă încredere și cu opt puncte duelul de sâmbătă cu Luceafărul Oradea. Bihorenii au pierdut în intermediara de miercuri cu 0-1 și au căzut sub Poli în clasament.

Antrenorul Sorin Brîndescu a utilizat formula: A. Constantinescu – Motreanu, Telescu, Todorov, Taub – Vucea, D. Constantinescu, Birău, Ghinescu – Bădăuță, Blănaru. Au mai intrat Bilia, Niță, Mărgărit.

 

LĂSAȚI UN MESAJ