Trei femei și un bărbat, reținuți după ce au ,,dat lovitura” într-un tramvai, la Timișoara

357

Polițiștii locali aflați în patrulare au depistat aseară, în jurul orei 20.30, în zona Piața 700, în apropierea stației de tramvai, patru persoane despre care cetățenii din zonă reclamau că ar fi sustras un portofel de la o femeie care cobora din mijlocul de transport.

Imediat, polițiștii locali i-au reținut pe cei patru, trei femei și un bărbat, pentru a-i identifica, stabilind că se numesc, B.D., de 24 de ani, din Timișoara, T.S., de 28 de ani, din Vinga – Arad, V.A., de 21 de ani, tot din Vinga – Arad, și C.A., de 23 de ani, din Timișoara.

Persoana păgubită, o femeie de 53 de ani, cu domiciliul în Sălaj, a declarat că a simțit când cei patru i-au sustras portofelul cu suma de 800 de lei si acte personale în timp ce cobora din tramvai la stația din Piața 700. Cei patru suspecți au fost predați pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt la Secția 1 Poliție.

,,Reamintim populației să aibă grijă de bunurile personale în această perioadă de sărbători, când mijloacele de transport în comun sunt deosebit de aglomerate, iar hoții sunt tentați să sustragă bunuri de la cetățeni. De altfel, pentru a preveni astfel de fapte, polițiștii locali împreună cu jandarmii de la IJJ Timiș acționează pe mijloacele de transport în comun din municipiul Timișoara. Pe lângă furtul constatat în Piața 700, patrulele mixte au mai aplicat în stațiile mijloacelor de transport în comun și în tramvaie un număr de 10 sancțiuni contravenționale pentru încălcăti ale legislației referitoare la ordinea și liniștea publică. Acțiunile continuă și în perioada următoare.”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.