9.1 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

„Trebuie să ne îngrijim” și de cei care sunt, dar și de cei care nu mai sunt aleșii poporului [IV]

Numai pentru voi, cei mulți și năpăstuiți, țara n-are bani. Trebuie să știți, că, țara are bani doar pentru aleșii noștri, pentru cei privilegiați. Cine sunt cei privilegiați? Cum, nu știți? Aleșii noștri și cei care câștigă zeci de mii de euro de la bugetul de stat, adică de pe spatele vostru! Ei sunt cei care s-au “sacrificat” pentru țară și nație! În definitiv, puteau să-și vadă de meseriile lor, nu să naveteze între orașele care le-au dat mandatul și capitală, nu să se “lege la cap” dacă nu-i durea.

De aceea, trebuie “să avem grijă de ei!” Dar, să lăsăm introducerea și să trecem la ceea ce ne-am propus. Ați auzit de Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale (ASSN)? Nu? Recent am aflat și eu! Este o instituţie publică de interes naţional în domeniul cercetării ştiinţifice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, alimentată de la bugetul de stat cu aproape 8,5 milioane de euro, despre care se ştie mult prea puţin și din care potrivit legii, fac parte personalităţi de o deosebită valoare ştiinţifică şi profesională din domeniile cercetării ştiinţifice din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Academia are în componenţa sa membri titulari, membri corespondenţi, membri de onoare şi membri asociaţi. Numărul maxim al membrilor titulari şi al membrilor corespondenţi este 100, din care 50 sunt membri titulari. Membrii titulari beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră egală cu salariul mediu pe economie, iar membrii corespondenţi beneficiază de o indemnizaţie lunară viageră egală cu 50% din valoarea salariului mediu pe economie. De remarcat, printre membri ASSN se numără vicepremierul Vasile Dâncu și minstrul Educaţiei, Adrian Curaj, ambii membri ai guvernului care beneficiază și ei și… alții, de facilitățile acordate de ASSN.

Să nu-l uităm nici pe guvernatorului BNR Mugur Isărescu, al cărui salariul net lunar este de 42.727 lei, adica 9.495 de euro, iar indemnizatia lunară de preşedinte al Consiliului de Administraţie al BNR este de 18.476 de lei, adica 4.106 euro, la cursul de 4,5 lei pentru euro. Total venit lunar: 61.203 lei, adica 13.601 euro. Încă o precizare, sau mai bine zis discriminare (nici prima nici ultima), făcută de toate guvernele care s-au perindat la putere, este că, potrivit Codului muncii,  începând din 1 iunie 2014, la împlinirea vârstei de 64 de ani și 10 luni, Mugur Isărescu îndeplinea condițiile cumulative de muncă și stagiu de pensionare, dar contractul lui de munca cu BNR a continuat, pe baza deciziei Parlamentului de numire în funcția de guvernator. Deci, pentru unii se poate, pentru alții nu! Aceasta înseamnă discriminare! De ce voi care faceți legea, voi o încălcați primii???Nu poţi fi pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă!”

Un alt privelegiat este MIŞU NEGRIŢOIU, şef la ING Bank între 2005 şi 2014 iar de  la jumătatea lui 2014 şef la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Mişu Negriţoiu este în prezent şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), cu venituri lunare care trec de 13.300 de euro, venit din pensii de echivalentul a 1.000 euro, două terenuri intravilane în Otopeni şi Cornu (Prahova), cu suprafeţe de 3.251 de metri pătraţi şi respectiv 5.176 de metri pătraţi, un apartament cu trei camere în Bucureşti, bijuterii şi ceasuri de 30.000 euro, avere lichidă de echivalentul a peste 300.000 euro.

Prim-vicepreşedintele ASF, Cor­­nel Coca Constan­ti­nescu, are venit lunar ASF de echivalentul a 13.800 euro, avere lichidă de echivalentul a peste 90.000 euro, 4 apartamente în Bucureşti, un autoturism Toyota şi un autoturism BMW, bijuterii şi opere de artă de 40.000 euro. Acum, ne oprim aici, dar vom revenii în numărul viitor, cu noi informații care vă vor demonstra că  suntem luați de proști, că legile sunt făcute doar pentru noi, că bani sunt doar pentru ei, pentru noi…nu! Și nu uitați: averile lor provin din sudoarea noastră!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :