Travaliul european și rădăcinile urii

315

Poate că prea plinul care există aici în Europa, acest belșug, comparativ cu Orientul ne face să fim atât de generoși. Și este foarte bine. Aceasta este una dintre marile valori europene. Adevărata problemă – după părerea mea – este ca, în realitate, asimilarea oaspeților care vin din Orient nu se realizează, decât într-o proporție insuficentă, ca să putem vorbi cu adevărat de integrarea în cultura și civilizația țării gazdă. Din păcate, politicienii noștri europeni au creat această iluzie și au generat speranțe, care nu s-au confirmat în realitate. Ca multe altele, de altfel.

De fapt, acum, nu vorbim despre valul de migranți din ultima perioadă, ci despre cei care s-au născut aici, în Europa, au crescut, au mers la școală, au beneficiat de ajutoare sociale date de țările care le-au primit părinții în urmă cu câțiva ani. Ei sunt cei care au provocat aceste atentate abominabile!!! Ei demonstrează, fără dubii, că va exista întotdeauna o masă critică care niciodată nu se va integra și asimila cu poporul gazdă, care i-a primit cu atâta generozitate.

Aici nu vorbim despre lipsă de recunoștință sau despre respectul pentru cei care le-au dat ce le lipsea în țara de unde au venit: casă, hrană, educație, bani, liniște, ci de faptul că europeanul – gazda –  este proprietarul acestor resurse și el este cel care decide accesul la aceste bunuri. Oaspeților li se pare aceasta o ordine socială profund nedreaptă, care trebuie îndreptată cu orice preț prin pedepsirea celor vinovați și instaurarea aici – la gazdele lor – unde există de toate, a unei noi ordini, corecte în accepțiunea lor, și anume, sharia.

Ciocnirea celor două grupuri de interese, care încearcă să-și impună valorile, se desfășoară cu mijloace complet diferite. Dar cea mai înspăimântătoare mi se pare disproporția copleșitoare între vulnerabilitățile celor două tabere. Ce șanse avem noi împotriva unor indivizi pentru care propria viață nu are nici un fel de valoare? Și o sacrifică cu plăcere pentru a omorî gazdele lor necredincioase.

Această formă de conviețuire, care parazitează și ucide, formată din oameni care trăiesc printre noi, nu va putea fi eliminată cu toate resursele nelimitate puse la dispoziția „serviciilor” și a altor instituții existente sau viitoare. Ea se va insinua și va produce metastaze în corpul Europei. Trebuie să acceptăm că se schimbă lumea în care trăim, lumea, așa cum o știm noi și părinții noștri. Se naște o altă lume cu reguli și valori modificate, cu care – încă – nu suntem de acord, sau pe care – încă – nu le înțelegem. Este adevărat că încercările la care suntem supuși sunt dureroase și brutale, dar, cred, trebuie să le percepem și să le decodăm ca fiind primele indicii ale unui travaliu, ce premerge nașterea unei noi societăți.

Pentru mine este limpede că soluțiile pe care le inițiază liderii politici la Bruxelles, la Washington sau la Moscova nu vor schimba semnificativ cursul acestui proces, în care actele de terorism sunt doar semnele care anunță schimbări în ordinea socială.

Este evident că avem nevoie de alți politicieni, care să aibă curajul și autoritatea să reseteze actualele politici și care sa fie susținuți de electoratul european. Ei trebuie să echilibreze drepturile civile cu dreptul nostru la viață. Iar pentru asta trebuie să aiba viziune și putere de sacrificiu.

Din păcate, aceste calități lipsesc cu desăvârșire la personajele politice care ne conduc acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.