Tratatul CETA a intrat în vigoare! Românii vor călători fără viză pe continentul american

370

Tratatul de liber-schimb UE-Canada, CETA, a intrat in vigoare provizoriu, in pofida contestarii persistente a ONG-urilor si a unor organizatii profesionale, relateaza AFP, preluata de News.ro.

Odata adoptat, CETA duce si la eliminarea vizelor pentru romani si bulgari, la intrarea in Canada.

„Acordul confera un cadru solid pentru extinderea cooperarii noastre intr-o gama larga de domenii, in special politica externa, gestionarea crizelor, securitate si aparare, energie si clima, mobilitate sporita si schimburi de la popor la popor. Salut decizia Canadei de a ridica obligativitatea vizelor pentru toti cetatenii bulgari si romani pana la sfarsitul anului 2017”, declara, in octombrie anul trecut, presedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Vizele de intrare in Canada pentru romani vor fi eliminate complet incepand din 1 decembrie 2017. Autoritatile de la Ottawa au introdus, insa, o ridicare partiala a vizelor pentru cetatenii romani eligibili care calatoresc in aceasta tara.

Astfel, la 1 mai 2017, cetatenii romani care au detinut o viza canadiana temporara in ultimii 10 ani (Canadian temporary resident visa) sau care detin, in prezent, o viza valida, valabila pentru Statele Unite (valid US non-imigrant visa), pot sa viziteze sau sa tranziteze Canada pe baza unei autorizatii electronice de calatorie (eTA) in loc de viza.

“Acordul cu Canada va produse rezultate in termeni de locuri de munca, de schimburi” comerciale, a insistat joi presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, intr-un discurs rostiit in fata Comitetului Economic si Social European.

El a descris “rezistenta” din Europa fata de tratatele comerciale drept „incredibila”. “Nu spun ca nu imi pasa de rezistenta si ii ascult pe cei care dau dovada de analiza – aproape complet eronata – in aceasta privinta (…), dar nu ma alatur ei”, a adaugat el.

Intrarea in vigoare a CETA este “o stire excelenta”, a scris pe Twitter premierul canadiat Justin Trudeau, apreciind ca tara sa va “avea numeroase avantaje
Concret, CETA elimina, incepand de joi, 99% dintre taxele vamale. in plus, prevede cooperarea in domeniul social, in cel sanitar si in cel de combatere a incalzirii climatice.

in 15 februarie, Parlamentul European a aprobat Acordul Economic si Comercial Cuprinzator dintre UE si Canada (CETA), care a intrat in vigoare in mod provizoriu, pana cand acordul va fi ratificat de toate parlamentele nationale si regionale din UE, proces care ar dura ani.

Prin adoptarea CETA se deschide de asemenea calea pentru eliminarea vizelor de intrare in Canada pentru cetatenii romani si bulgari, de la 1 decembrie 2017, aceasta fiind conditia pusa de Bucuresti si Sofia pentru a-si da consimtamantul pentru tratat.

Adversarii CETA, considera tratatul antidemocratic, prea favorabil multinationalelor, permisiv in privinta mediului sau prea periculos pentru agricultura europeana. Una din tintele criticilor sunt tribunalele de arbitraj care ar urma sa fie create imediat ce tratatul va fi aprobat definitiv. Aceste tribunale vor putea fi sesizate de o companie pentru a cere daune unui stat care ar lua masuri contrare intereselor sale.

sursă: extranews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ