TRANSFIGURAREA poate fi văzută La Casa Artelor

118

Casa Artelor este, din nou, gazdă bună pentru arta plastică inspirată și adevărată. Joi, 6 octombrie, de la ora 18.00, galeria Pygmalion își deschide porțile pentru un demers artistic ce nu trebuie ratat. Semnătura pusă pe portretele de pe simeze îi aparține lui Sorin Iosub. Expoziția sa, intitulată TRANSFIGURARE, stă spre privire și înțelegere vreme de trei săptămâni.

“Două dintre reperele stilistice ale picturii lui Sorin Iosub sunt suprarealismul şi dadaismul, în această ordine şi derivate cu prefixul “post”. Aspectele de factură expresionistă, prezente şi ele într-o sumă de lucrări, au mai degrabă funcţia de citate vizuale decât de jaloane morfologice. Indiferent de subiect, iconografie sau referinţe culturale, relaţionarea cu imaginarul este o constantă în creaţia artistului, ale cărui abordări interferează deopotrivă subconştientul colectiv şi dicteul automat”, spune criticul de artă Mihai Plămădeală.

Despre artist și creația sa va vorbi, la vernisaj, scriitorul Robert Șerban. Expoziția este deschisă până în 25 octombrie.

LĂSAȚI UN MESAJ