Trandafiri roz pentru sanătătea unei artiste

1084

Joi seara, în salonul Viena al hotelului Timişoara, a avut loc un eveniment de suflet. Asociaţia ProDurabil nu a putut sa nu bage în seama un destin lovit nemilos şi a organizat o întâlnire cu scop caritabil.  „Trandafirul Roz” este genericul sub care s-a desfăşurat strângerea de fonduri la care au fost invitaţi toţi cei care doresc să o sprijine pe tânăra elevă muzician.

Carina Andreea Udrişte, eleva olimpică de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu” are nevoie de o operaţie urgenţă pe creier.Tânăra artistă în drumul spre marile scene ale lumii a întâlnit o piedică. Prin mobilizarea a cât mai multor persoane de bine, va putea trece cu succes şi peste acest hop. Carina a fost diagnosticată în 2015 cu epilepsie de lob temporal, cauzat de un chist localizat în creier. Tratamentul chirurgical ar costa circa 25.000 de euro. Bani de care familia fetei nu dispune  şi singura speranţă pentru tratament poate veni din partea comunităţii şi a oamenilor cu suflet mare.

Tânăra artistă este o elevă eminentă, olimpică la instrumentul ei preferat,flautul, iar până în prezent a concertat în toată Europa fiind, în repetate rânduri, recompensată cu premii şi diplome. Este un talent real şi o speranţă a muzicii adevărate.

Sala Viena s-a dovedit neîncăpătoare iar participanţii au asistat la un spectacol al elevilor Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu, precum şi la o reprezentaţie a Carinei Udrişte.

„Suferinţa Carinei, drama familiei, neputinţa celor apropiaţi, mobilizarea societăţii civile, povestea unui vis oprit prematur, nu ne pot lăsa indiferenţi. Raţiunea a fost cea care mi-a dictat că trebuie să fac mai mult decât să răspund emoţional printr-o donaţie sau prin simpla mea prezenţă la evenimentul caritabil „Trandafirul Roz”. Am decis să mă implic. Ca medic, dar şi ca un bun cunoscător al sistemului de sănătate, şi datorită posturilor ocupate anterior în administraţie, voi face tot ceea ce pot pentru a fi alături de Carina Udrişte. Dincolo de politică, dincolo de imaginea publică, de orgoliu sau de lupte personale, e dorinţa de a face bine, intenţia de a ajuta şi de a te implica. Când vine vorba de sănătate, toate celelalte ar trebui să conteze mult mai puţin. Îi invit pe toţi cei care simt ca mine să vină alături de Carina, alături de un copil, un talent, un elev eminent care merită să-şi trăiască viaţa”, a declarat medicul Florin Bîrsăşteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ