Traian Vuia a prezis cu un secol în urmă: Banatul și Transilvania vor fi balcanizate!…

816

Traian Vuia a murit la 3 septembrie 1950, la Bucureşti.
Inventatorul român, pionier al aviaţiei mondiale, născut la 17 august 1872, la Surducu Mic, comitatul Caraș-Severin, pe atunci în imperiul austro-ungar, a realizat, la 18 martie 1906, primul zbor autopropulsat, fără catapulte sau alte mijloace exterioare, cu un aparat mai greu decât aerul.

Mai puțin se știe despre bănățeanul  Traian Vuia că, la 17/30 aprilie 1918, sub președinția lui, s-a înființat, la Paris, Comitetul național al românilor din Transilvania și Bucovina”, care a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea cu România.

În timpul primului război mondial, Traian Vuia a lucrat pentru armata franceză, în cadrul Serviciului de invenţii, contribuind la perfecţionarea aviaţiei militare aliate.
A redactat mai multe manifeste destinate soldaţilor de naţionalitate română, cehă, slovacă, sârbă și alte naționalități din rândul armatei austro-ungare.

Comitetul a editat şi o revistă, „La Transylvanie”, la care a colaborat şi Traian Vuia cu mai multe articole.
Traian Vuia a fost foarte critic asupra modului în care s-a înfăptuit unirea României cu Banatul și Transilvania, considerând o mare greşeală lipsa negocierii unirii provinciei cu Regatul Român, care să fi apărat interesele ardelenilor şi să fi permis cu timpul o „occidentalizare” a României şi nu viceversa, o „balcanizare” a Transilvaniei:
”Dacã guvernul din București nu comite greșeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiață, ca măgarul, și dacă o nouă comoțiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani, ne vom trezi balcanizați. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe frații noștri de dincolo de Carpați. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoși prin contactul lor cu cele sănătoase, ci și cele bune vor putrezi”.

”Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet și au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât de a deschide ușa casei în care noi am intrat de voie.
Când doi indivizi se asociază, când două societăți fuzionează, se face un contract, un pact.
Condițiunile Unirei trebuiau stipulate” – i-a scris Traian Vuia, în 1922, avocatului George Dobrin,  întâiul prefect al Lugojului după Unire și fruntaș al Partidului Național Român din Banat.

Trebuie să rămânem și de aici înainte slugi și cerșitori pe la ușile domnilor…

Iată ce a mai scris Traian Vuia în 1922 și poate înțelegeți și ce și de ce se întâmplă în prezent în societatea românească:
”Cînd în 1917 și 1918 prin forța împrejurărilor și neîmpins de nici o ambițiune personală am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vîrful urechilor lor. Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”.
Baza anexărei după dînșii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raționamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internațional numește „droit de conquète” . Și într-adevăr, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea și știind că suntem naivi și neexperimentați, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsînd ca timpul să ne trezească. De altcum dînșii, evident mai iscusiți, mai șireți, mai inteligenți decît noi – asta trebuie s-o recunoaștem, deși au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor și experiența, să nu uităm proverbul maghiar: „zemesé a világ” – au avut nevoie de un timp oareșcare, ca să se înstăpînească la noi, să se așeze administrativ și militărește. Împrejurările, în special expedițiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simțit stăpîni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent.
C-un cuvînt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decît o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovățim decît pe noi înșine: lipsa noastră de înțelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absența unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: „mintea românului este cea din urmă”. „Denkfacilheit” a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann. Ceea ce mă întristează mai mult și mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este cînd mă gîndesc la acea ce mi-ați repetat de atîtea ori: „Suntem un popor nefericit”. Trebuie să rămînem și de aici înainte slugi și cerșitori pe la ușile domnilor”…

După terminarea primului război mondial a călătorit în România de două ori, în anul 1932 şi în anul 1934.
În timpul celui de-al doilea război mondial Vuia a făcut parte din mişcarea de rezistenţă din Franţa şi a fost ales preşedinte al primului comitet legal al „Frontului Naţional Român”, unde a depus o muncă asiduă şi a publicat o serie de articole în „La Roumanie Libre”.
Abia după terminarea celui de-al doilea război mondial s-a întors definitiv din Franţa în România, unde a murit la 3 septembrie 1950, la Bucureşti(sursa: Biblioteca Academiei, Institutul Național al Patrimoniului și alte surse).

loading...

1 COMENTARIU

  1. Dragi frați romani. Lasati la o parte zizambile reciproce puneți în capul mesei dragostea de tara, uniți-vă efortarile pentru ca voi sa gestionați treburile tarii, nu permiteți capitalizarea resurselor energetice și naturale de către masoneria de peste ocean. NoI basarădenii nu avem alți frați cu care sa ne mindrim, dar faceți și voi unde mic efort pentru a va ridica la nivelul așteptărilor.
    Curaj , perseverenta demnitate ,nationalism rafinat.

    La

LĂSAȚI UN MESAJ