Traian Stancu luptă cu putoarea levigatului

101

Vicepreședintele CJ Timiș este intrigat de mulțimea de sesizări primite de la cetățenii din perimetrul deponeului ecologic de la Ghizela. În ciuda faptului că la inaugurare au fost scoase în evidență numai elementele pozitive ale investiției, acum se văd și lipsurile. Așa zisa construcție ecologică se pare că nu este chiar atât de ecologică ca în proiectul inițial. Toată zona este acoperită de mirosuri grele ce deranjează populația.

A fost depistată sursa principală a mirosurilor grele și grețoase. Cauza ar fi partea lichidă a gunoiului compostat. Acest lichid numit tehnic levigat, ce se scurge din deșeuri, este mult peste ce s-a calculat că ar rezulta în mod normal. Așa că nu poate fi prelucrat de stația de epurare, ce se pare că a fost subdimensionată. Una din cauze ar fi slaba compactare a deșeurilor. Aerul rămas intră în reacție de putrefacție cu deșeurile organice, în special vegetație, și rezultă acest levigat peste măsura de deranjant.

Retimul, firma ce se ocupă de administrarea deșeurilor menajere dă vina pe populația ce nu știe să selecteze mai temeinic gunoaiele. Evident că dânșii nu-și asumă nici o vină în această problemă. Doar cetățeanul ce plătește ridicarea gunoiului este singurul vinovat. Traian Stancu nu-și propune, în prima instanță, să caute țapi ispășitori în acestă chestiune ci încearcă să elimine disconfortul.

„Am decis să punem în aplicare un proiect de hotărâre, o sumă care se află în bugetul CJ Timiș din luna ianuarie pentru mărirea capacității de lucru a stației de epurare. Avem un surplus de levigat, este o bombă de mediu, dacă nu facem acest lucru s-ar putea să inundăm această zonă cu levigat… după întâi ianuarie 2017 vom trece la acțiuni pentru ca cetățenii să înțeleagă că selectarea trebuie să înceapă de la ei din casă. Cu cât vom selecta mai bine, cu atât vom avea costuri mai mici”, a concluzionat vicepreședintele CJT.

În acest scop sunt deja bani alocați în bugetul consiliului județean, circa 600.000 de lei. Încă nu se poate estima dacă sunt suficienți dar trebuie început de undeva.

Traian Stacu vrea să aibe discuții cu specialiștii de la catedra de mediu de la Universitatea de Agronomie pentru a afla și alte opinii despre ce se poate face pentru contracararea acestui posibil flagel. Poate există și alte soluții decât de a tot muta mâlul format după decantare înapoi în groapa de unde curge din nou afară.

Pare totuși ciudat ca o lucrare de asemenea amploare ce a durat mult mai mult decât era necesar să aibă asemenea necazuri doar după puţini ani de la inaugurarea cu pompă.

LĂSAȚI UN MESAJ