Traian Băsescu riscă să-şi piardă cetăţenia

185

Fostul preşedinte Traian Băsescu şi soţia acestuia, Maria Băsescu, care recent au obţinut cetăţenia Republicii Moldova, riscă să o piardă în scurt timp.

Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor (PSRM), clasat pe locul întâi în primul tur al scrutinului prezidenţial din Republica Moldova, a avertizat că îi va retrage cetăţenia moldovenească fostului preşedinte al României Traian Băsescu dacă va câştiga alegerile.

„În ceea ce ţine de Băsescu, eu ştiu, şi am acumulat toate documentele necesare: atunci cand au fost depuse actele şi cand s-a luat decizia, s-a încălcat procedura. De aceea domnule Băsescu, profiţati acum, câteva zile. După data de 14, veti pierde această cetăţenie pe care nu o meritaţi”, a spus Dodon, întrebat de moderatorul dezbaterii dacă are nevoie de votul lui Băsescu.

„Noi din startul acestor dezbateri am înţeles ca doamna Maia Sandu este o unionistă. Ea nu a vrut să recunoască, că acum nu îi este convenabil, dar cu câteva luni în urmă, pe data de 2 februarie, în acest studio, a spus că va vota pentru unirea cu România. Şi Maia Sandu este susţinută de unionişti, cei care vor să distrugă Republica Moldova, cum ar fi Băsescu, cum ar fi Ghimpu, cum ar fi alţii. Eu consider că acest lucru este inadmisibil. Eu consider că Republica Moldova trebuie să rămână ca stat independent şi suveran. Şi asa va fi”, a mai adăugat Igor Dodon.

„Trebuie ca cei care au cetăţenie română şi moldovenească, nu am nicio problemă cu aceasta, dar dacă doresc să meargă în funcţii de stat, atunci da, trebuie să cedeze una dintre cetăţenii”, a mai precizat Igor Dodon, răspunzând astfel lui Traian Băsescu, care declarase, după obţinerea cetăţeniei, că ”Trebuie să recunosc că am şi opţiuni politice în Republica Moldova”.

Citeşte şi: Băsescu, cetăţean moldovean: „Trebuie să recunosc că am şi opţiuni politice”! VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ