0.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Tragedia aviatică de la Smolensk: Polonia redeschide ancheta – VIDEO

Autorităţile poloneze se întorc din nou să investigheze tragedia aviatică de la Smolensk. O nouă comisie de anchetă va efectua noi cercetări, după ce s-a vehiculat că o explozie ar fi spulberat, în 2010, aparatul cu 96 de demnitari la bord, inclusiv fostul președinte Lech Kaczynsk.

Rusia susţine că totul e clar din punctul său de vedere. Ancheta Moscovei merge pe ipoteza unei erori de pilotaj, pe fondul ceţii dese şi a presiunii exercitate de înalţii oficiali din avion ca aeronava să aterizeze la Smolensk.

Polonia nu a acceptat această concluzie şi a acuzat controlorii de trafic aerian din Rusia că au comis greşeli care au avut o influenţă nefastă asupra etapei finale a zborului.

Ipoteza atentatului s-a dezvoltat şi ca urmare a dezinteresului vădit al părţii ruse de a face lumină în acest caz. Acum, ruşii spun că e dreptul polonezilor să cerceteze cât vor, însă ei au lămurit deja toate aspectele legate de tragedia aviatică de la Smolensk.

Oficialii polonezi care au pierit în accident urmau să ajungă la manifestările legate de comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyn.

Alte subiecte :

Citește și :