Sfânta sărbătoare a Paştelui se apropie cu paşi repezi. Anul acesta sărbătoarea transcende graniţele religiei, pentru că atât catolicii cât şi ortodocşii serbează Învierea Domnului în aceeaşi zi. Fiecare religie are dogmele şi tradiţiile ei, dar în aceaste zile sfinte credincioşii din tot Banatul încearcă să ţină în viaţă obiceiuri vechi, care în marile oraşe sunt de mult apuse.
Din Ardeal până în Banat
Unele obiceiuri de Paşti care s-au născut în mijlocul munţilor, în Ardeal, au ajuns în timp că pună stăpânire şi pe alte regiuni. În Banat se ţin şi acum cu smerenie unele tradiţii care, deşi au pornit de la maghiarii catolici din Transilvania, au ajuns să fie onorate şi de catolicii bănăţeni, dar chiar şi de ortodocşi.
Unul dintre obiceiurile străvechi care se ţine cu sfinţenie în Ardeal este sfinţirea bucatelor. Acest obicei s-a împământenit cândva şi în Banat şi mai este un ritual în câteva sate din Timiş. Acesta are loc în dimineaţa primei zilei de Paști. După ce Isus a înviat în noaptea precedentă, credincioșii au dreptul să se înfrupte din bucatele preparate după rețete vechi de secole. Însă bucatele nu pot ajunge oricum în corpul credincioșilor, ele trebuie sfințite.
Îmi amintesc și acum cum în dimineața de duminica Paștelui mama și bunica se trezeau dis de dimineaţă pentru a pregăti coșul pentru sfințit. Coșul trebuie să fie neapărat din nuiele. Apoi, în el se pune un ștergar, de obicei alb, împletit manual, iar peste ștergar se pun frumos ouă roșii, șuncă de casă afumată, o sticlă din cel mai bun vin și nelipsitul cozonac. Toate femeile mergeau imediat după răsăritul soarelui la biserica satului şi aşteptau în linişte ca preotul să le sfinţească bucatele.
Apoi, mâncarea sfinţită şi binecuvântată de preot ajungea pe masa de Paşti. Micul dejun din prima zi de Paşti este poate cea mai importantă masă pentru catolici. Aici se consumă bucatele sfinţite şi, deşi la masă ne aşezam devreme, nu lipsea păhărelul de vin. Diferit de ortodocşi este faptul că atunci când se ciocnesc ouăle vopsite, catolicii nu rostesc nimic. Urarea folosită este simplu „Paşte fericit!” (Boldog Husvet).
O tradiţie pur bănăţeană
În zona Banatului, cea mai importanta zi pentru religia ortodoxă este considerată a fi Joia mare. Astfel că, în credinţa bănăţenilor, în această zi un personaj mitologic feminin, numit Joimăriţa, umbla prin sate şi le pedepsea pe fetele care nu îşi terminau de tors lâna, iar pe cele leneşe le lua la ea acasă şi le mânca. În prezent, în Joia Mare se aprind focurile în cimitire pentru că se crede că în perioada Paştelui se deschide cerul şi sufletele morţilor se întorc în sat.
În prima zi de Paşti, la micul dejun, se practica tradiţia tămâierii bucatelor. Obiceiul este apropiat de cel pe care vi l-am povestit mai sus, lucru care atestă că toate tradiţiile îşi au rădăcini comune, fără să ţină seamă de religie. Apoi, fiecare mesean primeşte o linguriţă de Paşti, adică vin si pâine sfinţită. Pe masa de Paşti se găseşte ciolanul de porc fiert, ouă albe şi mâncăruri tradiţionale, după aceea continuându-se masa cu friptura de miel.
Cea de-a doua şi a treia zi de Paşti sunt rezervate jocului popular. Sătenii, însoţiţi de musafiri, pornesc spre centrul satului şi în faţa bisericii intră cu toţii în hora mare.
Cum se udă fetele în Banat
Un alt obicei originar din Ardeal, dar care este menţinut în viaţă şi de bănăţeni este obiceiul udatului fetelor în a doua zi de Paşti. Încă sunt sate, în Caraş-Severin mai cu seamă, unde obiceiul este ţinut atât de catolici cât şi de ortodocşi. Tradiţia îşi are rădăcinile în satele cu populaţie predominant maghiară de acum sute şi sute de ani. Aici, luni după Paşti, tinerii flăcăi căutau fetele nemăritate din sate pentru a le uda. Şi nu oricum, ci cu găleata. Astfel că fetele nu se lăsau prinse prea uşor, dar se spunea că cele care ajungeau să fie udate leoarcă de un fecior ajungeau să se mărite repede şi aveau o viaţă lungă şi fericită.
În zilele noastre obiceiul a fost civilizat. Băieţii nu mai fugăresc fetele prin sat cu găleţile de apă. Acum tinerii feciori bat timid la uşile fetelor şi le „stropesc” cu parfum. Drept răsplată, fetele îi primesc pe băieţi la masă şi îi servesc cu bucate tradiţionale şi, bineînţeles, mult vin.
Ritualul luminii în centrul Timişoarei
Tradiţiile se mai păstrează şi în oraşele mari. O dovedesc miile de catolici din Timişoara care nu ratează ocazia să serbeze Învierea Domnului în Piaţa Unirii şi în Domul catolic de aici. Ceremonia Vigiliei pascale începe sâmbătă seara. Credincioşii se strâng în faţa Domului pentru a participa la ritualului focului sau ritualul luminii. Preoţii ies din catedrală şi aprind un rug de lemne. Lămpile din piaţă sunt stinse şi aceasta este singura sursa de lumină. Ea reprezintă un nou început, un nou ciclul, iar arderea lemnelor reprezintă arderea trecutului şi păşirea spre un nou an. Aşa cum Isus a murit şi apoi a înviat pentru o lume nouă, aşa şi catolicii participă la ritualul focului pentru a vesti un nou început.
Credincioşii aprind apoi lumânări luând foc din rugul aprins. Împreună cu prelaţii se intră în Dom, care este cufundat în beznă. Prima parte din slujbă este ţinută cu becurile stinse, preoţii şi enoriaşii bucurându-se în tihnă la lumina lumânărilor.
Slujba din noapte Învierii este ţinută în fiecare an în patru limbi: maghiară, latină, germană şi română. La un moment dat, în preajma orei 1, preoţii şi enoriaşii părăsesc din nou Domul pentru a încercui Piaţa Unirii cu lumânările aprinse în mână.
