Tradiții din popor: sărbătoarea de Sânziene

647

Sărbătoarea Sânzienelor mai este denumită în popor şi „Amuţitul cucului”. Această pasăre cântă doar trei luni pe an, de la echinocţiu de primăvară (în jurul datei de 21 martie) până la solstiţiul de vară (în jur de 21 – 22 iunie) sau de Sânziene, pe 24 iunie. Se spune în popor că, dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă. „Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc”.

Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze în această zi, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. Legate de această zi, sunt diverse obiceiuri, dar cele mai importante sunt cele dedicate dragostei.

Sărbătoarea Sânzienelor este, în tradiţia populară, un prilej de a sărbători soarele şi muncile agricole specifice verii. În multe zone din ţară, se aprind noaptea focuri pe dealuri. În unele sate, oamenii umblă cu făcliile aprinse, înconjurând casa, ogoarele, grajdurile.
Spre dimineaţă, flăcăii umblă prin sat şi aruncă cununiţe de sânziene pe la casele unde stau fetele de măritat.

Se spune că, în noaptea de Sânziene (23 spre 24 iunie), se deschid porţile cerului şi lumea de dincolo vine în contact cu lumea pământeană. Cu acest prilej, în foarte multe zone din ţară se fac pomeni pentru morţi, de moşii de Sânziene.

Florile culese în ziua de Sânziene, prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru tratarea bolilor sau alungarea tuturor relelor. De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.

Tot în noaptea dinaintea sărbătorii, fetele obişnuiau să pună sub pernă flori de sânziene, în speranţa că astfel îşi vor visa ursitul. Femeile căsătorite aveau alte griji, astfel că îşi înfăşurau cu sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. Atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân floarea, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.

Din spicele de grâu, sânziene şi alte plante, fetele îşi făceau cununi cu care se împodobeau şi jucau dansul Drăgaicei. Acest dans era pentru belşug, precum şi pentru protecţia gospodăriilor şi ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel că el stătea mai mult pe cer decât de obicei.

În medicina populară, sânziana este folosită pentru foarte multe boli, dar trebuie culeasă în zorii zilei. Se spune că sânzienele puse în apa de baie întăresc copiii slabi şi sensibili, acest procedeu fiind folosit şi pentru tratarea frigurilor. Roua căzută pe flori în noaptea de sânziene vindecă bolile de ochi şi piele.

În mitologia folclorică românească, există sânzienele sau drăgaicele, care sunt personaje mitice nocturne. Faţă de iele şi rusalii, sânzienele sau drăgaicele sunt binevoitoare faţă de om, ajută la rodirea plantelor şi copacilor, a vieţuitoarelor în general. Totuşi, sânzienele se răzbunau amarnic dacă ziua nu le este respectată.

LĂSAȚI UN MESAJ