Tot mai mulţi timişoreni îşi fac izolaţie fonică acasă şi la birou

2000

Retailerii  locali  de  materiale de construcţii şi grădinărit spun că izolația fonică este o soluție din ce în ce mai populară în rândul timişorenilor, fiind utilizată atât în locuinţe, cât şi în alte spaţii, aşa cum este cazul birourilor sau a cabinetelor medicale.

„Deși, la prima vedere, izolația fonică pare a fi o soluție dedicată exclusiv spațiilor în care se desfășoară activități cu un nivel ridicat de zgomot, în ultima perioadă, oamenii își doresc tot mai mult crearea unei zone de liniște și în propriile locuinţe, apelând astfel, încă din stadiul de proiectare, la soluții eficiente de placare a pereților cu materiale fonoabsorbante”, a declarat Mugurel-Horia Rusu, director general al unei companii de profil.

izolare fonica (2)
Astfel, în cazul izolației fonice a locuințelor, clienţii își îndreaptă atenția mai mult către zona dormitoarelor. În cazul spaţiilor de birouri sau a cabinetelor medicale, proprietarii optează pentru izolarea sălilor de ședințe sau a încăperilor în care se află aparate ce produc zgomot.

În ceea ce privește metodele de izolație fonică, specialiștii magazinului remarcă faptul că placarea pereților din cărămidă sau BCA cu gips carton este cea mai solicitată tehnică, însă noile tehnologii în acest sens vizează placarea cu materiale speciale, precum un burete sau carton ignifug.

izolare fonica (1)De asemenea, pentru cei care își doresc tot mai mult crearea unui ambient liniștit și reducerea zgomotelor exterioare din locuință, specialiști recomandă o serie de metode alternative la care clienții pot recurge cu ușurință chiar și după finalizarea construcției. Printre acestea se numără acoperirea podelelor cu diverse covoare, alegerea unor ferestre cu sticlă groasă și izolarea corectă a acestora, și, nu în ultimul rând, selectarea unor draperii confecționate din materiale mai groase. Toate acestea oferă atât posibilitatea de a reduce nivelul de zgomot din exterior, cât și de a spori confortul spațiului interior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.