10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Toamna se numără… patinele de gheaţă-VIDEO

Patinoarul sintetic din Parcul Copiilor este gata de inaugurare. Se fac ultimele verificări pentru ca, săptămâna viitoare, să fie deschis publicului. Anunţul a fost făcut, marți, de primarul Nicolae Robu, care nu a ştiut însă să precizeze condiţiile de utilizare sau ziua exactă a deschiderii.

Momentan nu se ştie dacă patinoarul va fi dotat şi cu patine speciale sau care va fi orarul de funcţionare.

Presupun că fiecare vine cu patine. O să cer Direcţiei de Mediu să comunice aspectele tehnico-administrative. Dacă cumva legea cere regulamente pentru aşa ceva şi noi va trebui să adoptăm un regulament. Dar nu am fost informat să fie nevoie şi prin urmare spun că nu cred că e cazul. Nu va fi non-stop, trebuie să fie cineva în permanenţă acolo pentru supraveghere. Veţi primi un comunicat unde va scrie programul de funcţionare şi condiţiile de utilizare, a spus Robu.

Patinoarul are o suprafaţă utilă de 655 de metri pătraţi şi poate fi folosit în orice anotimp. Cel mai important avantaj al suprafețelor sintetice este că se poate patina în orice anotimp, pe orice vreme, chiar dacă plouă, ninge sau este un soare torid. Toleranța suprafețelor sintetice la temperatura de utilizare trebuie să fie între -40ºC și +40ºC. Achiziţionarea şi montarea patinoarului a costat 550.000 de lei, banii provenind din bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

VIDEO | Copiii de la Spitalul Louis Țurcanu, „pui de cuc” într-o altă clădire a Consiliului Județean. Începute acum un deceniu, lucrările la noul...

În luna mai se împlinesc 10 ani de când au început lucrările la Corpul B, noul corp al Spitalului de copii „Louis Țurcanu”. Clădirea...

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Citește și :