15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Titu Bojin nu a pierdut simpatia primarilor din județ, odată cu schimbarea partidului-VIDEO

Județul Timiș are 99 de entități administrative. Din acestea președintele Consiliului Județean, Titu Bojin, a vizitat peste jumătate. Și nu oricum din fuga mașinii. S-a oprit și a discutat cu cetățenii. Dacă erau sau nu membri de partid nu contează. Toți au probleme. A discutat și cu primarii comunelor. Chiar dacă acum este membrul unui partid mai mic lumea nu l-a uitat. Bojin susține că cel puțin jumătate dintre cei cu care a vorbit încă îl susțin.

Dintre necazurile din comune a enumerat câteva : „ ..rămân nedumerit când îmi spun oamenii că am reparat căminul sau că am dat bani la nu ştiu ce localitate pentru acţiuni, că s-a făcut asfalt sau s-a tras canalizare în localităţi care nu au visat… în localităţi mai sărace care sunt pierdute, cu câteva sute de oameni, localităţi pe care unii nici nu le nimeresc cu degetul pe hartă, eu le-am bătut pe jos”, a nuanțat strategia sa președintele CJT.

Ce a găsit la nivel de primari? Destul de multă simpatie

„Vă spun în modul sincer că am trecut prin 54 de localităţi. Din acestea am fost refuzat politicos în două. În 52 de localităţi răspunsul a fost pozitiv, în alte două răspunsul a fost mai evaziv aşa mai politicianist, cum ştim noi să răspundem…”, a declarat Bojin.

Dar campania electorală este încă la început. Va continua neobosit să cutreiere localităţile din Timiş. Si la nevoie va lua la pas fiecare localitate pentru a discuta cu populația. Este cea mai sigură metodă de a le câștiga atenția. Dacă le spune la fața locului ce mai urmează să se facă și va vorbi cu oamenii, toți vor avea de câștigat. Iar la final, în ultima zi, poate doar atunci, va sta cu câțiva prieteni la un pahar de bere. Strategie simplă și de efect, marca Bojin.

Alte subiecte :

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Nica și Fritz au uitat că s-au înjurat patru ani la rând! Acum sunt dispuși să negocieze o combinație electorală

Conducerea PNL la nivel central a decis să-i îndepărteze pe șefii filialelor Timișoara și Timiș, Cosmin Tabără și Alin Nica, care au fost împotriva...

Citește și :