Ținuți în afara stadionului la derby, fanii lui Poli vor cânta din stradă

262

Derby-ul UTA BD – ASU Politehnica a început deja între suporterii celor două cluburi. Arădenii le-au refuzat oaspeților acordarea mai multor bilete pentru duelul de duminică. Peluza Sud a anunțat că își va încuraja favoriții din afara arenei Motorul!

Cel mai atractiv meci al toamnei din Liga 2 se joacă duminică, pe micuța arenă Motorul cu 2000 de locuri din Aradul Nou. Poli și UTA, două dintre cele mai iubite grupări din țară, se vor întâlni într-o partidă care deja a născut controverse. Legate de bilete și accesul în stadion, în primul rând. Poli a primit doar 97 de bilete pentru acest meci deși solicitase cu mult mai multe…

Șefii clubului de pe Mureș au oferit timișorenilor exact numărul de tichete prevăzut de regulament, spre nemulțumirea violeților care mizau pe mai multă înțelegere. Surpriza nu i-a dezarmat pe fanii lui Poli care au hotărât să își susțină în orice condiții favoriții, inclusiv din afara stadionului. Anunțul făcut în această seară de reprezentanții fanilor vine să o confirme.

”Băieți, duminică vor veni câteva sute de timișoreni să vă susțină, așa cum se întâmplă în fiecare etapă de când am pornit împreună. Nu ne veți vedea pe toți, dar cu siguranță ne veți auzi. Poate nu la fel de tare cum sunteți obișnuiți, dar veți ști că vom cânta mai tare ca niciodată. Poate nu veți vedea la fel de mult alb-violet în tribună, dar veți ști că sute de fulare în aceste culori flutură aproape de voi. Și veți ști ce aveți de făcut și pentru ce luptați pe teren!”, sună îndemnul semnat de druckeri.

Așadar fanii lui Poli își vor încuraja favoriții din afara arenei, doar o mică parte dintre aceștia vor intra în posesia unui bilet din cele 97 acordate oaspeților. În total se estimează că peste 500 de timișoreni se vor deplasa la Arad duminică, cei mai mulți cu trenul. Partida are loc cu începere de la ora 14.

LĂSAȚI UN MESAJ