10.1 C
Timișoara
joi 18 aprilie 2024

Tineri din Nigeria au încercat să vândă ecstasy unui ofițer sub acoperire-foto-video

Polițiștii Brigăzii de Combatare a Criminalității Organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat, joi seara, două percheziții în Timișoara, la locuințele membrilor unei grupări specializate în trafic de droguri de risc și cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive.

“În urma perchezițiilor, au fost ridicate 15 kilograme de cannabis, 100 de grame de cocaină, mai multe comprimate de ecstasy, cântare, grindere, precum și 56.200 de lei, sumă despre care există suspiciunea că provine din traficul de droguri”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Drogurile erau vândute în Timișoara, cu prețul de 50 – 60 lei/gram cannabis, respectiv 4.000 lei/100 grame și 50 lei/ comprimatul MDMA.

Perchezițiile au avut loc după ce, joi, un tânăr a încercat să-i vândă unui ofițer sub acoperire 40 de pastile de ecstasy.

În urma perchezițiilor, patru persoane au fost conduse la sediul DIICOT Timișoara pentru audieri, iar doi bărbați, de 29 și 35 de ani, cetățeni nigerieni, au fost reținuți pentru 24 de ore.

Vineri, Tribunalul Timiș a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor doi tineri din Nigeria.

Alte subiecte :

Campusul pentru învățământ dual face un pas înainte

Primăria Timișoara a semnat contractul de proiectare - faza SF pentru realizarea investiției „Campusul regional integrat pentru învățământ dual Vest Timișoara”....

Ghid practic pentru alegerea salopetelor de bebeluși potrivite

O salopetă pentru bebeluși călduroasă și rezistentă la intemperii este o necesitate pentru a-ți menține copilul cald și uscat în lunile de primăvară, toamnă...

Citește și :