3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Timișul campion național la vânzarea terenurilor agricole

Numărul vânzărilor de imobile a ajuns, la sfârşitul anului 2017, la 627.802 unităţi, în luna decembrie numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, a fost de 55.974 se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară remis, miercuri, AGERPRES.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în 2017, în Bucureşti – 82.477, Cluj – 43.774 şi Ilfov – 41.687. Judeţele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole anul trecut sunt Timiş – 8.866, Arad – 7.670 şi Dolj – 7.373.

Cele mai puţine imobile vândute în 2017 s-au înregistrat în judeţele Teleorman – 4.470, Sălaj – 3.920 şi Caraş-Severin – 3.615.

În luna decembrie 2017, cele mai multe imobile au fost vândute în Bucureşti – 8.774.

Numărul ipotecilor, la nivel naţional, în anul 2017, a fost de 254.405. Cele mai multe operaţiuni de acest gen au fost înregistrate, anul trecut, în Bucureşti – 51.082, Ilfov – 18.043 şi Cluj – 16.621. La polul opus, se află judeţele Covasna – 1.100, Gorj – 1.023 şi Sălaj – 820.

Alte subiecte :

Citește și :