Timişorenii pot vedea filmul „Ilegitim” în proiecţie de gală

566

Singurul lungmetraj românesc prezent în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, în cadrul secțiunii Berlinale Forum, “Ilegitim” va rula în cinematografele din România din 18 martie.

Producția premiată în capitala Germaniei cu C.I.C.A.E Award – Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă, va fi prezentată într-o proiecție de gală în „Aula Magna” a Universității de Vest din Timișoara. La evenimentul care va avea loc duminică, 20 martie, de la ora 19:00, vor fi prezenți regizorul Adrian Sitaru dar și actorul Robi Urs.

Biletele pentru acest eveniment vor fi puse în vânzare, la sfârșitul acestei săptămâni, în librăriile Cărturești din Iulius Mall și strada Mercy nr 7. Filmul va rula din 18 martie și la Cinema Timiș.

“Ilegitim”, a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului dar și cu cronici laudative din partea jurnaliștilor internaționali.

Publicația franceză Le Figaro titrează: „Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul “Ilegitim” va genera multiple dezbateri”, mai scrie Le Figaro.

“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight – Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Scenariul a fost scris de Adrian Sitaru și Alina Grigore, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.