Timişoreni, puteţi fi în audienţă on-line cu primarul Robu. Începe la ora 20:00!

180

Primarul Timişoarei va susţine, joi, 24 martie, o a doua audienţă pe Facebook. Astfel, cetăţenii interesaţi să îi adreseze întrebări edilului-şef, pot intra în direct, on-line cu acesta.

Persoanele care au un cont pe reţeaua de socializare pot urmări live audienţa, iar cele care au probleme sau întrebări despre activitatea administraţiei locale pot adresa întrebări sau sezisări. Singura problemă este că audienţa este publică, aşa că cei care au de discutat probleme pe care doresc să le păstreze private trebuie să ceară o audienţă faţă în faţă cu primarul.

Prima audienţă on-line a lui Nicolae Robu a avut loc în 28 ianuarie şia fost un succes, în opinia primarului Timişoarei. Atunci au fost adresate 180 de întrebări din partea cetăţenilor, iar audienţa a durat mai mult decât anticipase edilul. Sesiunea de întrebări şi răspunsuri s-a încheiat atunci când s-a descărcat bateria telefonului primarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.