Timișoreanul Horia Colibășanu, ascensiune pe muntele Manaslu din Himalaya, pe o rută care n-a fost urcată niciodată

131

Horia Colibășanu pleacă sâmbătă spre Nepal. Timișoreanul vrea să ajungă în Himalaya, cel mai mare lanț muntos din lume, pentru o tentativă de rută nouă pe fața nordică a Muntelui Manaslu (8.163 metri), care nu a mai fost urcată în toată istoria sa.

Ascensiunea se va face fără utilizarea oxigenului artificial și fără șerpași, cum utilizează expedițiile comerciale și turiștii. Manaslu este considerat unul dintre cei mai periculoși munți de 8.000 de metri din lume, având o rată de mortalitate de 9,9%, de trei ori mai ridicată decât pe Everest (8.848m), cel mai înalt și promovat munte din lume.

În acest sezon de primăvară în Himalaya, doar două echipe aveau ca proiect o tentativă de rută nouă la 8.000 de metri. Și anume, Horia Colibășanu și Peter Hamor (Slovacia) – pe fața nordică a Muntelui Manaslu, și o altă echipă din Elveția și Germania, pe fața sudică a Muntelui Shisha Pangma.

Ne aflăm la șase decenii distanță de primele ascensiuni reușite ale celor mai înalți munți ai lumii. În zilele noastre, doar stilul în care urci mai poate aduce valoare alpinismului mondial”, a declarat Horia Colibășanu.

Timișoreanul se simte pregătit psihic și fizic pentru ceea ce el califică drept „cel mai provocator și dificil proiect” al său din ultimii 18 ani, de când practică alpinismul de altitudine.

Horia Colibășanu a urcat cu succes Muntele Manaslu în 2006, pe ruta standard, avându-l atunci ca partener de coardă pe spaniolul Iňaki Ochoa de Olza. Expediția va debuta la finalul lunii martie și se va încheia la finalul lunii mai, odată cu închiderea sezonului de ascensiuni de primăvară din Himalaya.

Horia Colibășanu are cele mai multe vârfuri de 8.000 de metri atinse din România  – șapte – printre care se numără K2 (8.611m), Annapurna (8.091) și Dhaulagiri (8.167m), aflate în Top 5 vârfuri de 8.000 de metri mortale din lume.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ