Timişoreanca Maria Grapini, dezamăgită că nu a putut să se întâlnească cu „dacii de pretutindeni”… la ONU

374

Recenta decizie a Ministerului de Externe de a-i lăsa pe dacologi să organizeze al XVII-lea Congres Internaţional de Dacologie cu tema „Regele Burebista, un unificator al naţiunilor Europei Antice” în sediul misiunii româneşti de la ONU a stârnit revolta celor care consideră că aşa-zisa „dacologie” duce pe culmile ridicolului și absurdului protocronismul.

Potrivit acestora, pentru promotorii „dacologiei”, țara noastră se numește România dintr-o „mare eroare istorică”: ea ar trebui să se numească Dacia, dar numele de România a fost impus de către Vatican și de către țările occidentale, ce vroiau astfel să supună poporul român inventându-i origini latine. Mai mult: dacii nu au fost romanizați, pentru că ei vorbeau deja o limbă latină atunci când romanii au ajuns pe aceste meleaguri. Civilizația dacică ar fi fost o civilizație superioară, ce stăpânea la un moment dat peste aproape întreg teritoriul Europei de astăzi. Și germanii, și popoarele nordice tot din daci se trag, neam căruia i se datorează și câteva din marile invenții care au marcat destinul omenirii.

Principalul animator al „dacologiei” pare să fie doctorul Napoleon Săvescu, un medic stabilit de ceva vreme în Statele Unite. Îl secondează Lia Lungu, o cântăreață de muzică populară ce trăiește și ea în America. În țară, „dacologia” are drept adepți mai mulți profesori de la diferite universități particulare, precum și persoane cunoscute pentru excentricitățile lor, cum ar fi generalul în rezervă Mircea Chelaru sau fostul primar al Clujului Gheorghe Funar.

Maria Grapini 2

Mai aproape de noi, timişoreanca Maria Grapini, europarlamentar, a transmis un cald mesaj de susținere, exprimându-și regretul că nu a putut participa la congres.

Şi tot din Timişoara este şi Lia Lungu, fostă cântăreaţă la Opera din Timişoara, care acum trăieşte la New York şi care a interpretat, în deschiderea Congresului, Imnul dacilor: „Noi nu suntem urmașii Romei/ Nici nu am fost, nici nu vom fi,/ Măreții Daci ne sunt strămoșii/ Și vremea lor va reveni”…

Sursa foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.