1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Timișoara – Viena, în calcule matematice!

Sincer, nu mi-a plăcut niciodată matematica. Deci, nu vă stresez cu teoria lui Pitagora sau altfel de teoreme despre care ați învățat în școală. Nu! Este vorba despre un calcul elementar, învățat la școala generală, care spune că cea mai scurtă distanță dintre două puncte e linia dreaptă. În cazul nostru, distanța Timișoara – Viena se măsoară în aproape 500 de kilometri. Cu mașina ajungi în maxim 6 ore, dacă iei în calcul că vreo 400 de kilometri sunt pe autostradă.

Cu trenul nu m-a interesat niciodată cât fac până în capitala imperiului, dar sigur e mai mult. Cu avionul însă, dovedit cel mai rapid și sigur mijloc de transport, teoretic ajungi de la Timișoara la Viena în 50 de minute, plus încă o oră pe care o petreci pe aeroport, cu toate formalitățile. Toate bune și frumoase, dar practica bate de această dată teoria, pentru că nu-i așa, ”teoria ca teoria, dar practica te omoară”.

Practica „normală” a fost valabilă până în urmă cu vreo trei ani, când nemții de la Lufthansa au cumpărat Austrian Airlines și i-au lăsat pe timișoreni cu bauza umflată. Noii proprietari au anulat cursa directă dintre ”mica” și ”marea” Vienă, bazați, spun ei, pe calcule matematice, strict economice, de management și profit.

În prezent, cine încearcă să ajungă de la Timișoara la Viena pe calea aerului, mai bine renunță. Asta pentru că are două posibilități: Timișoara – Viena, cu escală la… București, sau cu escală la… Munchen, în Germania. Adică în jur de 1.540 de kilometri în primul caz și 1.300 de kilometri în al doilea. Tradus în timp, pierzi la fel de multe ore ca și când mergi cu mașina, de la Timișoara la Viena, dacă nu mai mult. Și ajungi la fel de obosit ca după un drum la volanul autoturismului.

N-a reușit să mă lămurească nimeni de-a lungul timpului, de ce s-a recurs la această modalitate radicală doar în cazul Timișoarei, în timp ce Bucureștiul, Clujul, Sibiu și Iașiul au curse aeriene directe cu Viena. Răspunsuri de genul rentabilitate, taxe mari de aeroport în Viena, pasageri puțini nu m-au luminat. Știu sigur, de la oameni de afaceri care făceau frecvent cursa Timișoara – Viena, că avionul era permanent plin. Companiile aeriene low-cost care pleacă de la Timișoara n-au umplut nici ele acest gol, preferând alte destinații, mai rentabile – spun ele.

Așadar, nemții le mai taie elanul bănățenilor care vor să economisească timp ca să ajungă la Viena, mai aproape de Timișoara cu 20 de kilometri decât Bucureștiul, însă doar cu mașina, pentru că, ați văzut, cu avionul e sigur mai departe. Of, matematica asta!

Emilian Pavel Jurma

Alte subiecte :

Istoria ne privește — Starea Uniunii

La distanță de numai o lună am avut ocazia de a urmări discursurile despre Starea Uniunii atât în Federația Rusă (6 februarie), cât și...

Cum a cumpărat Putin Europa la bucată și a făcut din Viena a doua Moscovă

Viena nu mai e de mult o capitală imperială. A rămas doar un oraș superb, construit impecabil la finele secolului al nouăsprezecelea și începutul...

Vedeta: lege din alegeri

Citește și :