17.2 C
Timișoara
joi 28 martie 2024

Timişoara va avea zbor direct la Marea Neagră

Anul 2017, la fel ca şi 2016, va aduce noi destinaţii interne pentru locuitorii din partea de vest a ţării. În vara anului viitor pasagerii aeroportului Timişoara vor avea posibilitatea să călătorească spre destinaţia situată pe coasta Mării Negre, Constanţa.

Începând din 16 iunie 2017 şi până în 15 septembrie 2017, cursele aeriene, operate de compania aeriană Blue Air cu două frecvenţe pe săptămână (vineri şi duminică), vor face legătura între cele două destinaţii, Timişoara şi Constanţa, şi respectiv între cele două zone importante ale României, Banat şi Dobrogea.

Programul zborurilor operate în cele două zile va fi: vineri, decolare de la Constanţa la ora 15.00, aterizare la Timişoara la ora 16.15, decolare de la Timişoara la ora 16.45, aterizare la Constanţa la 18.00; duminică, decolare de la Constanţa la ora 13.30, aterizare la Timişoara la ora 14.45, decolare de la Timişoara la ora 15.15, aterizare la Constanţa la ora 16.30.

“După mai bine de 20 de ani, bănăţenii vor avea din nou ca opţiuni de vacanţă staţiuni din România situate la Marea Neagră, la care pot ajunge cu zboruri directe din Timişoara în mai puţin de o oră şi jumătate. Astfel, pe lângă staţiuni de vacanţă din Turcia, Grecia, Spania sau Italia, turiştii din vestul ţării pot opta pentru locuri minunate de vacanţă situate în vecinătatea Deltei Dunării sau Mării Negre”, a declarat directorul aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

Informaţii şi achiziţionări bilete de avion sunt disponibile pe site-ul companiei aeriene: www.blueairweb.com.

Informaţii referitoare la programul zborurilor pot fi accesate pe site-ul aeroportului: www.aerotim.ro.

Alte subiecte :

Universitatea Politehnica Timișoara, cea mai bună alegere pentru admitere

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere, iar în acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana...

Primarii PNL din Timiș, pe cale de a se consola cu noua situație politică

Primarii PNL din Timiș care l-au susținut pe Alin Nica se pregătesc să se regrupeze în spatele președintelui interimar al filialei, Vasile Blaga. Deocamdată...

Citește și :