Timişoara va avea, în sfârşit, propriul port

2592

La finalul acestei luni Consiliul Local Timişoara va aproba înfiinţarea Portului Timişoara. Mai exact se va crea o nouă structură denumită Administraţia Portuară Timişoara. Este necesară o astfel de structură pentru că fără ea nu se va putea implementa transportul pe canalul Bega cu cele 7 vaporaşe. Lucrurile trebuie grăbite pentru că două vapoare au ajuns deja la Timişoara şi alte 5 sunt în construţie. Mai mult, potrivit termenului dictat de proiectul european, timişorenii ar trebui să se plimbe pe Bega până la finalul lunii iunie a acestui an.

“În momentul de faţă nu există o autoritate desemnată de către Ministerul Transporturilor cu atributii concrete care să administreze infrastructura portului Timişoara, infrastructură constitutită din terenuri, acvatorii, constructii hidrotehnice destinate navigaţiei şi acostării navelor, platforme si drumuri tehnologice aferente portului Timişoara de la Uzina Hidroelectrica Timişoara până la limita unităţii administrativ teritoriale a Municipiului Timişoara (Podul Modoş). Administraţiile îndeplinesc funcţia de autorităţi portuare”, se arată în proiectul de hotărâre de pe masa aleşilor locali.

Administraţia portuară va fi coordonată de Cosiliul Local Timişoara prin Regia Autonomă de Transport, care va prelua în administrare şi ambarcaţiunile.

Însă până la plimbări cu vaporaşul pe Bega mai este nevoie şi de specialişti care să conducă ambarcaţiunile. Potrivit reprezentanţilor RATT, regia instruieşte acum marinari.

Vă reamintim că Primăria Timişoara a cumpărat 7 vaporaşe, cu 7 milioane de lei, iar acestea vor deserve atât transportul în comun pe canalul Bega cât şi plimbările de agreement. Transportul va fi gratuit timp de 5 ani, proiectul fiind implementat pe fonduri europene.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ