Timișoara teatrală: 139 de ani de istorie într-o arhivă digitalizată

133

Cu un nou proiect european pentru care a obținut o finanțare nerambursabilă, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara realizează un act fundamental de recuperare și revalorizare a unui important segment al istoriei culturale a urbei. „Cercetarea istoriei teatrului timișorean” este titlul proiectului implementat în cadrul Programului PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014. Valoarea totală a finanțării nerambursabile acordate acestui proiect este de 57 791 lei.

Premieră pentru Timișoara, proiectul salvează și ordonează cu mijloacele noilor tehnologii un fond documentar generos, începând cu inaugurarea oficială a clădirii în care coabitează astăzi, într-o formula unică în Europa, trei teatre dramatice în tot atâtea limbi, română, maghiară și germană, alături de Operă, eveniment care are ca referință premiera piesei Prologul, scrisă de dramaturgul timișorean Csiky Gergely și interpretată de actorii Teatrului Național din Budapesta la data de 22 septembrie 1875. Astfel, până la data de 30 aprilie 2016, echipa de proiect va arhiva pe suport digital o istorie de 139 de ani de teatru la Timișoara, consemnată în afișe, caiete program, cronici, fotografii și alte documente, transformând-o într-o sursă documentară solidă pentru cercetători și public.

Proiectul a început cu o serie de întâlniri cu experți în domeniul istoriei teatrului, cercetători, specialiști în arhivare documentară. Un grup de specialiști de la Institutul și Muzeul Național al Istoriei de Teatru din Budapesta a venit la Timișoara pentru a evalua volumul și calitatea materialelor arhivate și depozitate în Sala de Lectură a Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely”. Echipa de proiect a luat legătura cu profesorul universitar dr. Lazok Janos, reputat istoric de teatru și filolog, de la Universitatea de Arte din Târgu Mureș, care le-a recomandat pentru a fi cooptate în acest proiect pe studentele sale Markó Orsolya și Keresztes Franciska.

Ambele și-au axat, cu pasiune, pregătirea academică pe domeniul istoriei și cercetării fenomenului teatral, iar Keresztes Franciska colaborează și cu Teatrul Național din Târgu Mureș, ocupându-se cu catalogarea arhivei instituției. Munca tinerelor cercetătoare la Timișoara este coordonată de Szekernyés János, istoric de artă și un excepțional cunoscător al culturii din Banat, care le-a facilitat accesul la muzee, biblioteci și arhive din Timișoara.

De asemenea, echipa de proiect a apelat la arhivele celorlalte instituții de spectacol din clădirea comună, dar și la foști angajați și la oameni de teatru din Timișoara, care dețin documente interesante privind istoria teatrală a orașului.

Până în acest moment, s-a reușit digitalizarea unui impresionant fond de documente (fotografii, afișe, caiete-program și caiete de repetiții) care ajung, cronologic, până anii ’70.
Ordonate într-un sistem digital atractiv, documentele vor fi accesibile cercetătorilor și tuturor celor pasionați de istoria teatrală a Timișoarei, pe e-platformele dedicate.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ