Timişoara se dezvoltă în forţă. Ultimele ruine care amintesc de epoca de aur

5831

Banatul Azi vă prezenta, într-un articol anterior, un material despre preschimbarea fostelor  întreprinderi în cartiere de lux, în spaţii moderne de birouri sau în mari centre comerciale. Un mall a luat deja locul fabricii Dermatina, iar un hypermaket pe cel al fabricii de ciorapi. Rămân însă mai multe terenuri năpădite de buruieni a căror rând la modernizare nu a venit încă şi multe ruine pentru care nu există nicio perspectivă. Două investiţii promise de mari companii imobiliare au toate şansele să ajungă realitate, dar marele Solventul nu are soarta stabilită, dar cu siguranţă pecetluită, abia mai stând în picioare cu doi pereţi.

Adio, Fabrică de maşini şi casă pentru boschetari!

ira-3

În epoca de aur, Timişoara era pe lista tuturor marilor întreprinderi din toată ţara. De la textile la zahăr sau ciocolată, oraşul de pe Bega expedia mii de tone de produse în toată colţurile României. Nici segmentul auto nu a lipsit din lista întreprinderilor care au pus Timişoara pe harta industralizării. Aici a funcţionat cu succes Întreprinderea de Reparaţii Auto Timişoara.

Halele străjuiau pe Calea Circumvalaţiunii, înainte de intrarea în Pasajul Jiul. Înainte de 1989, în zonă era forfotă mare zilnic. Halele unde se reparau tot felul de utilaje acopereau un teren imens, de câteva zeci de hectare, iar pe porţile mari ale fabricii ieşeau şi intrau mii de muncitori. Oamenii care lucrau aici îşi amintesc cu jind cum Întreprinderea de Reparaţii Auto era un adevărat motor al economiei.

ira-1„Era nebunie aici. Gălăgie şi munca nu era uşoară. Dar erau foarte multe locuri de muncă şi produceam ceva. Veneau la noi utilaje de toate felurile şi din toate colţurile ţării, noi le reparam la atelier şi le trimiteam înapoi. Produceam şi noi, dar eram cunoscuţi pentru mecanicii noştri.  Îmi pare rău să văd că a dispărut tot. E bine dacă se investeşte şi se construieşte ceva, dar nu va fi fabrică. Nu va fi producţie. Am ajuns o ţară de vânzători şi paznici, cumpărăm tot ce vine din export şi noi nu mai producem nimic. Suntem mână de muncă pentru străini, de asta îmi pare rău după fostele întreprinderi”, povesteşte un timişorean care a muncit în fabrică.

După 1990, fabrica a căzut în dizgraţie. Falimentul a venit rapid şi producţia s-a oprit. Halele au rămas nefolosite, cu lacătul pe uşă. În 10 ani a dispărut aproape tot. Utilajele au fost vândute sau furate, geamurile şi uşile au dispărut încet încet, iar clădirile au rămas ruine. Pentru că nimeni nu se interesa de soarta fostei întreprinderi, ea a devenit casă pentru oamenii străzii. Mai multe familii fără casă s-au instalat aici. Şi-au încropit adevărate apartamente, uşile şi geamuirle au fost înlocuite de cutii de carton sau cearceafuri. Boschetarii au reuşit să obţină şi energie electrică, seara putându-se vedea lumina printre pereţii scorojiţi. Autorităţile nu au intervenit ferm, fiind vorba despre o proprietate privată. Într-un final a venit şi vestea bună: ruinele se transformă într-un mall.

A fost anunţat, încă din 2014, un proiect imobiliar care urma să schimbe imaginea derăpănată a fostei întreprinderi auto. Lucrurile au demarat în 2015 şi buldozerele au intrat pe amplasament. Au pus totul la pământ, dispărând din Timişoara orice urmă a industriei de reparaţii auto. Au dispărut de asemenea, boschetarii care îşi găsiseră casă aici.  Locul lor va fi luat de Timişoara Centrum, care va fi cel de-al treilea mall al Timişoarei.

Timisoara-CentrumInvestiţia se va extinde pe o suprafaţă de 70.000 de metri pătraţi, dar spaţiul va fi explorat şi pe verticală, construcţia urmând să aibă mai multe etaje. Vorbim de un buget al proiectului de 80 de milioane de euro. Şi, cu toate că există o concurenţă acerbă, investitorii nu se tem că mall-ul cu numărul  3 nu va avea succes. Decizia de ridica mall-ul aici a venit după ce studiile de piaţă au demonstrat că există o cerere cu 40% mai mare faţă de anii trecuţi în domeniul retail.

„Am știut potențialul Timișoarei, este un oraș foarte dinamic. Domeniul retail se extinde, iar centrele comerciale au mult succes aici și de aceea am vrut și noi să fim prezenți. Mai mult, locația noastră este centrală, cred că este cea mai bună locație din oraș. La final, să fie în centrul orașului ai acces în orice parte a orașului. De aceea am decis să investim aici”, explică Ali Urgun Ergen, managerul proiectului.

Investitorii promit crearea a 2.000 noi locuri de muncă. Iar autorităţile locale speră ca oraşul cu trei mall-uri să atragă cât mai mulţi turişti.

„Timişoara este, la ora actuală, şi desigur va fi când aceste noi obiective vor fi date în folosinţă, cel mai puternic centru comercial din această parte a Europei. Asta va face ca în Timişoara să vină foarte multă lume pentru a beneficia de serviciile acestor unităţi”, povestește și Nicolae Robu, primarul Timișoarei.

Timișoara Centrum este dezvoltat de către Alpha Group Investment, un instrument de investiţii al Alpha Bank. Centrul commercial ar urma să îşi deshidă porţile anul viitor.

Piticot şi Păcălici se mută în birou modern

tipografia-helicon

Vă amintiţi de “Pititcot”, “Nu te supăra, frate” sau “Păcălici”? Poate nu toţi timişorenii ştiu că aceste jocuri care ne-au colorat copilăria comunistă erau create şi produse chiar în Timişoara. Pe Calea Aradului, lângă Parcul Botanic, zace de ani buni o clădire pe jumătate dărâmată. Ei bine, cândva aici era locul unde a prins viaţă fiecare persoanj din jocurile cu cărţi sau zaruri care ocupau timpul liber al oricărui copil din România.  Aici funcţiona una dintre cele mai moderne şi productive tipografii antedecembriste, Întreprinderea Poligrafică Banatul.

Întreprinderea Poligrafică Banat, devenită după Revoluţie Helicon, a fost una dintre cele opt fabrici mari producătoare din industria jucăriilor, de dinainte de 1989. “Decreţeii” care au crescut cu jocuri de masă celebre şi foarte populare la acea vreme – „Piticot”, „Nu te supăra frate”, “Păcălici”, “Animale din continente”, “Dacii şi romanii” – poate îşi mai amintesc că toate acestea purtau sigla Întreprinderii Poligrafice Banat. Pe lângă reviste, cărţi şcolare, ziare şi etichete în special pentru industria alimentară, o mare parte din producţia Întreprinderii Poligrafice Banat era centrată pe aceste jocuri de masă, pentru a căror producţie era nevoie de utilaje performante pentru acea vreme.

La mijlocul anilor `80, în urma unei investiţii masive făcute de autorităţile comuniste, Întreprinderea Poligrafică Banat a devenit ceea ce spun foştii sindicalişti că era un vârf de lance în industria tipografică.

helicon-ruina-1Între 1960 şi 1989, anii de glorie ai întreprinderii, aici munceau peste 1.000 de angajaţi, dintre care 200 numai la secţia de tipărire a jucăriilor. Dacă în 1965 aici se tipăreau un milion de jocuri de masă pe an, în 1989, pe poarta fabricii ieşeau şapte milioane de jocuri, din care jumătate ajungeau la export, în Uniunea Sovietică.

După 1990, odată cu mania privatizării cu orice preţ, decăderea fostei întreprinderi a fost lină, dar constantă. Fabrica a fost privatizată, iar pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de un grup olandez înfiinţat în 1990 prin cumpărarea mai multor tipografii si firme de ambalare din lume. Conform unor sindicalişti din fosta întreprindere, la privatizarea MEBO, pe cupoane, s-au vândut aproximativ 40% din acţiuni pe un preţ incredibil – aproximativ 60.000 de dolari, adică atât cât costă acum un apartament cu două camere într-un bloc comunist.

Ulterior, nu s-au mai făcut investiţii majore, foştii parteneri ai fabricii, din alte state din ex-blocul comunist au început să importe jocuri din alte ţări, iar Întreprinderea Poligrafică Banat a ajuns în pragul falimentului. Decăderea unui alt segment de perspectivă din Timiş, cel al conservelor de legume şi fructe, reprezentat de întreprinderea Fructus, a făcut ca un alt sector important de producţie al Întreprinderii Poligrafice Banat, cel al tipăririi de etichete pentru conserve, să fie “îngropat”.

Park-PlazaÎn 2007, un dezvoltator imobiliar a cumpărat terenul pe care s-a aflat fosta poligrafie de stat şi a trasat un proiect pentru construirea unui complex de birouri şi locuinţe. Aceasta va avea 17 etaje, iar construcţiile, aleile şi anexele se vor întinde pe  suprafaţă de 23 de hectare. Preţul achitat pe teren a fost de ordinul milioanelor de euro, dar lucrurile nu s-au mişcat până acum. În urmă cu un an investitorul a depus spre aprobare la Primăria Timişoara Planul Urbanistic Zonal pentru complexul Park Plaza. “Zgârie-nori-ul” va avea şi două nivele în subteran, pentru parcare, plus parterul. Potrivit ultimelor declaraţii ale managerului de proiect, şantierul ar fi urmat să înceapă anul acesta, dar până acum acest lucru nu s-a întâmplat. Şi, aşa cum se întâmplă mai mereu, ruinele sunt şi acum adăpost pentru oamenii străzii.

Doi pereţi şi amintirea embargoului

Solventul

Oricine se plimbă cu bicicleta pe malul Begăi, pe noua pistă, nu poate să nu observe, cu cât se apropie mai mult de Podul Modoş, rămăşiţele a uneia dintre cele mai mari fabrici din Timişoara comunistă. Solventul, din care acum au rămas doar doi pereţi şi o parte mica a acoperişului, are o istorie care şi acum este învăluită în mister. Solventul Timișoara a fost o companie producătoare de spirt și solvenți din România. Prima fabrică de pe platforma Solventul a fost construită în 1869. Compania avea în perioada comunistă peste 3.000 de angajați, iar în 1997 avea circa 1.400 de salariați. Compania a intrat în lichidare în 1998, iar în ultimii zece ani combinatul a fost demolat aproape complet.

Solventul-1O parte a istoriei Solventul este episodul embargo. Societatea era legată de combinatul sârbesc HIP Pancevo, din Serbia, printr-o conductă strategică, lungă de 140 de km. Prin această conductă Solventul livra etilenă şi propilenă către combinatul sârbesc. Dar afacerea a fost stopată în urma embargoului impus Iugoslaviei de NATO, ceea ce a dus la concedieri masive în rândul angajaţilor români. Din cei 2.000 de muncitori rămânând nu mai mult de 150 de angajaţi. Deşi, oficial, conducta a fost închisă, aceasta a fost folosită în timpul embargoului pentru a furniza carburanţi sârbilor. Chiar şi acum, neoficial, ruşii încearcă să obţină terenul fostei fabrici Solventul, dar proprietatea mai face încă obiectul mai multor procese între lichidator şi statul român, care a pierdut enorm la privatizare.

Combinatul și-a încetat activitatea în 1998, după un faliment răsunător. Activele societății au fost achiziționate de Valkiria Invest din București, care a obținut un certificat de urbanism pentru “construire ansamblu rezidențial și comercial”. Valkiria a vândut instalațiile și fierul vechi către firma constănțeană Pacifica Expert, care le-a revândut unei alte firme de pe malul Mării Negre, Intercom Prest, care se ocupă cu eliberarea terenului de tot ce înseamnă fier vechi.

Cât despre un proiect pentru transformarea ruinelor în ceva util, nici nu poate fi vorba. Aşa că soarele va fi asfinţi încă mult timp în spatele rămăşiţelor fabricii Solventul.

Citeşte şi: Cartiere de lux și mall-uri pe ruinele industriei timișorene!

LĂSAȚI UN MESAJ