Timişoara Saracens e ca şi calificată în barajul Challenge Cup

146

Timişoara Saracens este aproape calificată în faza următoare a Challenge Cup. ”Suntem într-o poziţie extrem de favorabilă”, recunosc rugbiştii.

Startul perfect în preliminariile Challenge Cup au poziţionat-o pe Timişoara Saracens în postura de mare favorită la câştigarea grupei B şi implicit calificarea în play-off. Elevii lui Grainger Heikell şi-au făcut treaba excelent şi asta le-a adus primul loc al grupei însă jocul rezultatelor i-au adus mult mai aproape de calificare.

Niciuna dintre colegele de grupă nu au adunat vreo victorie în primele 2 sau 3 meciuri şi practic s-au eliminat singure din cursa calificării. Cu 8 puncte avantaj faţă de ocupanta locului secund, Saracens poate obţine matematic accesul în baraj în cazul unui rezultat pozitiv în meciul al treilea, programat sâmbătă la Timişoara în compania formaţiei italiene Fiamme Oro Rugby Roma.

„Nu suntem deja calificaţi, dar e cert că această victorie ne pune într-o poziţie extrem de favorabilă. Zece puncte din două meciuri e tot ce ne puteam dori. Mai avem un joc în acest an, pregătim meciul cu Roma”, a concluzionat antrenorul timişorenilor, Grainger Heikell.

În clasamentul grupei A, Saracens este urmată de GD Direito (Portugalia) care a reuşit să adune două puncte din trei partide. Două puncte din două jocuri au şi Mogliano Rugby (Italia), iar codaşa grupei este Royal Kituro (Belgia), aflată încă la borna zero.

Partida Timişoara Saracens – Fiamme Oro Rugby Roma se joacă sâmbătă, pe Dan Păltinişanu, de la ora 12.30. Este ultima confruntare oficială a campionilor în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.